Victor CHIRILĂ // R. Moldova - Ucraina: suflu nou, probleme vechi
Foto:
Mâine, 12 ianuarie, Președinta R. Moldova, dna Maia Sandu, va efectua prima sa vizită oficială la Kiev, unde se va întâlni cu Președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, cu Prim-ministrul Ucrainei, Denis Shmygal, și cu Speakerul Parlamentului ucrainean, Dmytro Razumkov. În condițiile impasului politic de la Chișinău, este prematur să ne așteptăm la anunțarea unor decizii majore în urma acestei vizite și mai puțin la soluționarea vechilor probleme. Este clar însă că vizita va relansa dialogul politic moldo-ucrainean la nivel de șef de stat și va iniția procesul de resetare a relațiilor bilaterale pentru următoarea decadă.
Totuși, o resetare deplină și de substanță a relațiilor noastre cu Ucraina va fi posibilă doar după consumarea viitoarelor alegeri parlamentare și formarea unei guvernări care ar susține inițiativele de politică internă și externă ale dnei Sandu. Până atunci este important ca echipa de politică externă și de securitate națională a dnei Sandu să inițieze discuții/consultări cu partenerii ucraineni pentru a pune bazele unei noi agende de cooperare care să corespundă intereselor, aspirațiilor și provocărilor noastre comune.
În acest context, câteva considerente ar merita să fie luate în considerare de către echipa de politică externă și securitate națională a dnei Maia Sandu:
1. Kievul nu se lasă măgulit de efuziuni de prietenie, bunăvoințe și promisiuni exprimate adesea în beciurile de la Cricova și Mileștii Mici. Diplomația ucraineana nu este de loc sentimentală, ea crede în fapte și acțiuni concrete și, mai presus de orice, în propriile interese, pe care le urmărește până în pânzele albe. Șoseaua Palanca (7,7) și extinderea nodului hidroelectric ucrainean de la Novodnestrovsk fără a ține cont de interesele R. Moldova sunt exemple elocvente în acest sens.
2. In ultimii 15 ani, R. Moldova a înregistrat mai multe succese în cooperarea bilaterală cu Ucraina, printre acestea se numără lansarea misiunii EUBAM, delimitarea și demarcarea frontierei, inclusiv pe segmentul transnistrean, lansarea controlului vamal comun la șase puncte vamale, patrularea comună a frontierei pe un traseu de 752 km din totalul de 1222 km, aducerea comerțului cu regiunea transnistreană în câmpul legal al R. Moldova, dezvoltarea managementului integrat al frontierei moldo-ucrainene conform standardelor europene, etc.. Toate aceste reușite au fost posibile, în mare parte, datorită faptului că agenda de integrare europeană a Kievului a coincis cu solicitările/doleanțele R. Moldova. Cu alte cuvinte, necesitatea de a negocia AA, DCFTA și liberalizarea regimului de vize, asistenta UE pentru reforme și securitatea energetică a Ucrainei au făcut posibile aceste succese.
3. Evoluția relațiilor noastre cu Ucraina este plină de sincope, iar cauzele acestora nu au fost înlăturate. În domeniul politic, se simte un deficit de încredere între capitale cauzat, nu în ultimul rând, de tergiversarea soluționării problemelor vechi moștenite după destrămarea URSS, iar în domeniul economic avem un enorm dezechilibru comercial care volens-nolens generează nemulțumirea producătorilor moldoveni și, inclusiv, sincope comerciale.
4. Nodul hidroelectric ucrainean de la Novodnestrovsk este hârtia de turnesol a deschiderii autorităților de la Kiev pentru un dialog și cooperare mutual benefice, echitabile, de la egal la egal. Extinderea nodului hidroelectric ucrainean de la Novodnestrovsk fără a ține cont de îngrijorările și interesele R. Moldova, riscă să dinamiteze orice bună intenție de relansare și resetare a relațiilor moldo-ucrainene. De aceea, ar fi oportun ca ambele capitale să apeleze la bunele oficii sau medierea UE.
5. Kievul se așteaptă că R. Moldova va participa activ la proiectul său ”Platforma Crimeea”, care face parte din strategia sa de eliberare a Crimeei de ocupația rusă. ”Platforma Crimeea” presupune întâlniri la nivel de șefi de state, prim-miniștri, miniștri de externe, parlamentari și experți. Primele reuniuni ar urma să aibă loc în mai 2021. Participarea autorităților moldovene la această platforma va fi pentru Kiev hârtia de turnesol al seriozității intențiilor R. Moldova de a iniția și promova împreună cu Ucraina proiecte care vor consolida securitatea, suveranitatea și integritatea teritorială ale ambelor state.
6. După anexarea Crimeei și agresiunea militară rusă în Donbas ți Lugansk, problema transnistreană a devenit pentru Kiev o problemă de securitate națională. R. Moldova are șansa să valorifice acest nou context, pentru a iniția împreună cu Ucraina acțiuni metodice de ordin diplomatic care să determine Rusia să-și retragă necondiționat trupele și munițiile din regiunea transnistreană, iar actuala misiune de pacificare să fie transformată într-o misiune de observatori civili cu mandat internațional, care să asiste Tiraspolul și Chișinăul la implementarea măsurilor de promovare a încrederii.
7. De altfel, în ultimii ani, autoritățile de la Kiev au demonstrat nu o singură dată că sunt interesate și gată să susțină inițiativele R. Moldova de retragere a trupelor și munițiilor ruse. Din partea Chișinăului se așteaptă, totuși, mai multă claritate, inițiativă, determinare și continuitate.
Victor Chirilă, Director Executiv APE
SURSA: facebook
NOTA REDACȚIEI: Opiniile exprimate în această rubrică exprimă punctul de vedere al autorilor și nu reflectă neapărat poziția editorială a redacției. Deschide.md nu este responsabil pentru exactitatea acestor materiale, iar site-ul servește exclusiv drept o platformă de distribuție.