Subiectul crizei gazelor naturale din R. Moldova a provocat o mulțime de comentarii și este intens dezbătut. În acest sens, Stanislav Secrieru, analist superior la European Union Institute for Security Studies - EUISS, vine cu o analiză și un punct de vedere personal pe pagina sa de Facebook, privind relația dificilă dintre R. Moldova și Rusia, importanța activității diplomatice pentru depășirea problemelor din complexul energetic, originea și cauzele crizei energetice, dar și soluții pentru provocările din sectorul energetic. Redăm, în continuare, analiza integrală, publicată de Stanislav Secrieru.

Nicicum nu reușesc să scriu o postare scurtă. Sper să aveți răbdare s-o citiți până la capăt. Dacă nu ajungeți la ultimul semn de punctuație eșecul îmi aparține.
 
Vreau să abordezi subiectul intens dezbătut în aceste zile, și anume securitatea energetică a R. Moldova.
 
Nu, nu m-am făcut peste noapte expert în acest domeniu. Însă, cetățeanul de rând ridică întrebări cât se poate de legitime: De ce avem probleme cu asigurarea livrărilor de gaze? Vom avea agent termic în casă în această iarnă? Vom avea energie electrică? Care va fi prețul pentru gaze și energie electrică? etc. Întrebările la aceste și multe alte întrebări relevante țin nu doar de ceea ce se întâmplă în interiorul țării, dar și în afară. Deseori cauze sunt un amalgam de factori de ordin intern și extern, la fel și soluții pentru securitatea energetică sunt idenitficate prin intermediul diplomației economice în combinație cu măsuri interne eficace.
 
Din moment ce resurse energetice frecvent sunt utilizate de state pentru a-și atinge obiective în raport cu alte state, sunt oarecum obligat să urmăresc cu un ochi dimensiunea energetică. Altfel, analiza mea pe Europa de Est ar fi periculos de incompletă. Și dacă mă gândesc la cum de adus politică externă mai aproape de cetățean, un subiect mai bun pentru a trasă legătură între politică externă și interesul cetățeanului cu greu se poate găsi în prezent.

Ceea ce urmează nu este o analiză atât tehnică despre gaze și electricitate, cât mai degrabă una focalizată pe aspecte de politică externă, în special și deloc suprinzător pe relația dificilă între Moldova și Rusia.
 
În primul rând merită subliniată importanța activității diplomatice pentru depășirea problemelor din complexul energetic. Un plătitor de impozite probabil s-a întrebat de nenumărate ori în ultimele două luni, de ce e nevoie de vizite și întâlniri fără sfârșit în afara țării? De ce în plus la asta găzduim în țară delegație după delegație? Nu avem o modalitate mai bună de a cheltui bani? Am rezolvat toate problemele și ne-a rămas să ne plimbăm pe afară? Da, și care este randamentul acestor întâlniri?
 
Relațiile între state nu tare se deosebesc de cele inter-umane, state și liderii lor se cunosc mai întâi, identifică interese comune, dezvoltă încredere, și apoi trec la cooperare practică, dacă este cazul. Relațiile se cultivă, iar pentru aceasta este nevoie de timp și întâlniri. Ceea ce s-ar putea să pară din afară o simplă strângere de mâna, discuție sterilă și plantare simbolică de copaci, se poate transformă într-o relație bilaterală cu beneficii reale pentru cetățeni. Acest lucru iese în evidență în situații de criză, când ai puțin timp pentru a identifica soluții, și riști să rămâi cu consumatori casnici fără căldură în casă. În astfel de circumstanțe, nu poți da buzna peste lideri de state și să le ceri ajutor fără să-i fi cunoscut anterior și investit în această relație. Greșesc, poți, dar randamentul va fi scăzut. Diplomație răbdătoare și cu bătaie lungă, îți permite în situații de criză să ai acces imediat la șef de stat prieten, redirecționarea spre miniștri de resort ultra rapidă și vizite fulger care pot grăbi soluția și în final redresa situația. Pe scurt, ceea ce poți datorită raporturilor de încredere să faci in 3 ore, altora le poate lua 3 zile, 3 săptămâni sau deloc. În situații de criză viteză contează, iar întîlniri care acum două luni păreau inutile și pur formale, brusc devin vitale și tare aplicate.
 
Înainte să ajungem la cazul Moldovei, se cuvine a plasa problema securității energetice într-un context regional mai larg. Moldova nu este o planetă separată, aflată la ani lumină de pământ, mediul internațional în care țara se află exercită influență puternică asupra dinamicii interne. Situația de pe piața energetică Europeană în 2021 nu este o excepție. Cu riscul de a simplifica tare mult lucrurile (îmi cer scuze anticipat de la economiști și experți în domeniu), piață gazelor în Europa până de curând a fost “piața cumpărătorului” (adică era surplus mare de gaze, iar consumatorul era în poziție de a alege cea mai bună oferta la un preț foarte avantajos); însă în 2021 aceasta s-a transformat în “piața vânzătorului” (vânzătorul este în poziție forte și poate dicta termenii tranzacției). Există o amplă dezbatere de ce astfel de răsturnare a avut loc și cât va dura noua stare de lucruri în Europa. O tabăra explică această pendulare prin diminuarea sau lipsa fizică în depozite a cantităților suficiente de gaze care să permită Europei să treacă confortabil de o iarnă eventual relativ severă. Altă tabără, pune accent nu pe cantități fizice de gaze stocate sau livrate efectiv în Europa până în prezent dar pe percepția și așteptările agenților economici și cel politici, a căror comportament (intenționat sau neintenționat) împinge prețul gazelor în sus, amplificând poziția de negociere a producătorului/furnizorului de gaze.
 
Nu cred că taberele stau pe poziții atât de ireconciliabile, mai degrabă explicațiile pe undeva se completează; există un volum ceva mai mic de gaze stocat în Europa decât în anii precedenți, în același timp există și element speculativ alimentat nu în ultimul rând prin discurs politic (voi reveni mai jos la subiect) care exagerează gravitatea situației în Europa și influențează percepția asupra crizei.
 
Ceea ce este important să reținem pentru Moldova din această confruntare de idei despre originea și cauzele crizei actuale:
 
A) situația în Europa este variată, unele state europene, inclusiv vecini ai Moldovei, au ajuns în fața sezonului rece cu stocuri mici de gaze în depozite naționale și prin urmare capacitatea lor de a ajuta Moldova în acest an va fi limitată; alte state vecine din Europa au stocuri de gaze pline și prin urmare pot fi o sursă importantă alternativă pentru Moldova. Situația este complicată, dar nu disperată.
 
B) este foarte posibil că în următoarele câteva luni piața gazelor în Europa să fie în continuare “piața vânzătorului”, ceea ce înseamnă că Moldova trebuie să aleagă între a plăti în această iarnă pentru gaze prețul pieții (care actualmente este destul de mare, dar cine a spus că independența nu costă) fie prețul politic (care ar putea însemna punerea independenței de facto în gaj pentru o promisiune incertă de a importa gaze). Din activitatea publică a guvernului rezultă că s-a optat ferm pentru prețul cât se poate de redus decât cel de piață. Deși problema pentru Moldova la prima vedere este de ordin economic și social, la o privire mai profundă este una eminamente politică și ține de menținerea capacității statului Moldova azi și pe viitor de a lua decizii de politică internă și externă în mod independent. De ce pun problema astfel?
 
C) factorul rusesc, cam majoritatea experților străini într-o măsură mai mare sau mai mică recunosc că comportamentul Kremlinului în această vara pe piață gazelor, pe lângă alți factori, a contribuit la actuala stare în Europa. Gazpromul a refuzat să facă livrări suplimentare în această vară, a suspendat vânzări de cantități suplimentare de gaze pe bursă electronică, a mai făcut reparații neanunțate ce a dus la suspendarea temporară a livrărilor și s-a plâns de nesiguranța tranzitului (redus la minim) spre Europa prin Ucraina. Cu o cotă de piață în Europa de 35% era imposibil că astfel de acțiuni să se lase fără impact. Această strategie a țintit:
 
i. obiectiv operațional, cum ar fi presiune pentru certificarea rapidă a gazoductului NordStream-2 și astfel accelerarea proceselor care ar duce la excluderea Ucrainei din comerțul cu gaze dintre Europa și Rusia (cu alte cuvinte eliminarea pârghiei economice de apărare pe care o are Kiev față de Moscova, o evoluție deloc pozitivă pentru securitatea Moldovei);
 
ii. obiectiv strategic, încetinirea tranziției în Europa spre resurse alternative curate de energie. În acest context, pot fi aduse aminte o serie de declarații a decidenților ruși despre forțarea artificială a tranziției energetice în Europa (și drept urmare uitați-vă la ce ați ajuns) și nefiabilitatea resurselor alternaitve de energie (prin urmare consumați surse sigure, petrol și gaze, pe care Rusia le poate furniza). Privind retrospectiv la șocurile energetice (criza petrolieră din 1973), cred că efectul actualei crize ca și în trecut va fi cel opus. În anii 70 șocul energetic a accelerat a treia revoluție industrială (digitalizarea) mărind în consecință simțitor decalajul economic între Occident și Uniunea Sovietică. Îndrăznesc să presupun că tentativa de a mari prețul tranziției spre resurse energetice curate în Europa, mai degrabă o va accelera decât o va încetini.
 
iii. unde este Moldova în această ecuație? Ne place să credem că totul se învârte în jurul Moldovei, că țara este în centrul atenției. Nu, nu este. Strategia Rusiei în domeniul energetic în această vara-toamna este despre mize mult mai mari: UE și Ucraina. Cu riscul de a lovi în orgoliu cetățeanului de rând, trebuie să spun că Moldova pentru Rusia este anticpata să vină că bonus colateral, care va încununa realizarea celorlalte obiectve majore. Faptul că Moldova nu este chiar în centrul atenției, nu înseamnă însă că Rusia nu a pregătit teren în această vară pentru ceea ce observăm actualmente. Nu m-aș mira dacă în viitor, nu tare îndepărtat, vom descoperi că Rusia a recurs la tactici similare cu cele aplicate în UE pentru a lăsa Moldova descoperită înainte de declanșarea sezonului rece; până la urmă Moldovagaz este compania-fiică controlată de Gazprom. Faptul că nu suntem în centrul atenției nu înseamnă că Rusia nu este gata să joace dur utilizând condiționalități brutale.
 
Aici trebuie să deschid o paranteză despre condiționalități. Termenul trebuie demistificat pentru cetățeanul de rând. Deseori se pot auzi acuze de la Moscova precum că UE vine cu condiționalități, iar Rusia nu practică așa ceva defel în relații bilaterale. UE nu a ascuns că vine cu condiționalități, acestea sunt de regulă transparente, derivă din obligații asumate voluntar de către parteneri (ex. Acord de asociere) și se suprapun cu așteptările cetățenilor (în cazul Moldovei, lupta cu corupția, reforma justiției, etc.).
 
Și Rusia recurge la condiționalități. Ceea ce deosebește Rusia de UE însă este că condiționalitățile practicate de Kremlin deseori nu sunt publice, și urmăresc avantaje militare, politice sau economice ilicite, iar dacă sunt respectate cauzează pagube materiale imense cetățenilor. Până în 2008 Rusia insistă ca Ucraina să importe gaze prin intermediarul RosUkrEnergo, schemă de corupție care permitea elitelor politice și la Moscova și la Kyiv să facă profituri fabuloase și să sărăcească simultan cetățeanul de rând. În 2010 Rusia a condiționat reducerea prețului la gaze pentru Ucraina cu 100 USD în schimbul prelungirii termenului de aflare a bazei militare navale în Crimeea pentru 25 de ani. “Reducerea” a fost atât de generoasă, încât Ucraina a ajuns să plătească în acea perioada prețul la gaze mai scump decât Germania. Merită de amintit că acordul a fost semnat de către președintele Ucrainei considerat la acea vreme drept unul pro-rus, deci “favorul” făcut de Moscova era cumva la adreasa liderului loial politic (prin urmare declarațiile care vin de pe flancul stâng în Moldova, că noi am fi negociat un preț mai bun, trebuie luate cu o mare rezervă). Aici închid paranteza și suita de exemple despre Ucraina, trecem nemijlocit la Moldova.
 
Nu este un secret pentru nimeni în Moldova că suntem vulnerabili pe plan energetic. Începând din anii 90 am avut mai multe crize prelungite în domeniu, cauzate de proasta guvernare pe de o parte și șantaj energetic din partea Rusiei pe de altă parte. Țin minte foarte bine, am stat și eu îmbrăcat la ore la școală căci nu se face încălzire, am făcut și eu teme pe acasă cu lumânarea, și da, am jucat fotbal cât mama cu vecina făcea mâncare în fața blocului când au fost suspendate livrările de gaze. Deci problema este veche, vulnerabilitățile ne-au fost indicate de nenumărate ori și guverne succesive timp de 30 de ani nu au resusit să ia decizii și să le implementeze pentru a preveni repetarea crizelor în domeniul energetic. Unele guverne au încercat dar nu au dus la capăt planuri; altele au ignorat problema, în final au fost acelea care au făcut comerț pe seama intereselor cetățenilor în goana după îmbogățire rapidă.
 
Le spun acestea nu pentru a scuza cumva actualul guvern pentru ce nu a făcut pe durata mandatului sau încă prea scurt. O spun pentru ca să ne dăm seama că orice soluție azi cu care va veni guvernul va fi cârpeală, soluție de avarie pentru a trece de această iarnă. Pregătiri de sezonul rece încep cam în primăvară, nu în vara târzie când a fost preluat mandatul. Deci soluții mai durabile la probleme acumulate din sectorul energetic au șansa să vină abia prin 2022.
 
Până atunci nu va fi ușor. Așa s-a întâmplat că în iulie la alegrile parlamentare cetățenii R.Moldova din persepctiva Rusiei au făcut o decizie greșită propulsând la putere o altă guvernare. În urma rezultatelor alegerilor, forțele politice sprijinite de Moscova au pierdut influența de altă dată, a fost relansată relația cu UE, a început să vină asistența finanicară în țară în proporții mult mai mari, s-a încercat relansarea reformei în justiție (merită o analiză aparte de cei care sunt experți pe domeniu), toate la pachet cu intenția declarată de a construi o relație reciproc avantajoasă și de respect cu Rusia. Ceea ce observăm în desfășurare este strategia Rusiei de a contracara aceste tendințe și de a-i convinge pe cetățeni, inclusiv printr-o criză instrumentată, că au făcut o alegere greșită.
 
Cum?
 
I. Aviatorii au un termen “saturație de sarcini”, atunci când un pilot are în față prea multe ținte de atins într-un scurt timp și înțelegând că nu le poate doborî pe toate este forțat să se concentreze asupra celor prioritare și urgențe. Orchestrând criza în sectorul energetic, Rusia încearcă nu doar să seteze agenda guvernului de la Chișinău, dar și să deturneze timpul, atenția și energia spre gestionarea crizei, identificarea soluțiilor rapide în dauna mobilizării efortului administrației publice pentru implementarea reformelor necesare. Orice mășinărie de stat are capacități administrative finite, această criză are drept scop să absoarbă o bună parte din capacitatea de administrare al acestui guvern.
 
II. Acel curent de bani care se strecoară în Moldova din Occident, urma să fie direcționat spre dezvoltarea economică și reforme. Prin umflarea prețului la gaze (încălcând formula prevăzută în contractul anteriror) și reînnoirea solicitărilor de a soluționa problema datoriilor istorice pentru gaze (dacă corect citesc declarații publice ale oficialilor), Rusia încearcă să deturneze destinația acestor fonduri, în loc să meargă în economie, în cel mai bun caz pentru Moscova banii urmează să aterizeze în conturile Gazpromului.
 
Merită de menționat că Gazpromul în spațiul post-Sovietic urmărește mai rar profitul economic. Exemple sunt cu căruța, pierderea totală a pieței imense în 2015 cum este Ucraina, care importă în 2013 în jur de 52 miliarde metri cubi de gaze, ar doborî orice CEO, dar nu pe cel al Gazpromului; deaorece obiectivele companii nu sunt pur comerciale ci preponderent geopolitice. În 2014-2015 scopul era de a plasa Ucraina într-o situație imposibilă, război suprapus cu criza energetică. Faptul că Rusia pierdea în jur de 10 miliarde USD conta mai puțin. Mai cu seama profitul nu este obiectivul Gazpromului în Moldova, care este un client prea mic pentru a conta în balanță de plăți al gigantului rus. Dacă stau și mă gândesc ce companie mare ar acceptă să livreze marfă fără ca agentul economic să nu achite factura timp de peste un deceniu, nu găsesc exemple. Astfel de toleranță și răbdare poate fi explicată doar prin interese care sunt alte decât cele economice.
 
III. Criza trebuie să ofere o oportunitate nesperată clientelei politice din Moldova să-și revină, capitalizand pe seama crizei. Probabil scoaterea lui Igor Dodon pe tușă va fi urmată de lansarea unui actor politic, din punctul de vedere al Kremlinului, mai promițător și capabil să atragă capital politic. În zilele următoare probabil vom auzi cât de bine ar negocia și cât de bun preț ar scoate reprezentanții opoziției orientate spre Rusia. Însă lecția lui Ianukovici în 2010 este grăitoare, el a oferit ceea ce Rusia a cerut și în final a importat gaze mai scumpe decât cei din Europa care îl procurau tot de la Gazprom și la prețul pieții. Loialitatea și intrarea la Kremlin nu este automat egală cu preț mai mic la gaze pentru cetățeni.
 
IV. Criza de asemenea trebuia să ajute Moscova să prevină implementarea reformelor în domeniul energetic (iarăși dacă citesc corect declarațiile publice din care deduc condiționalitățile Gazpromului pentru prelungirea contractului) care ar permite Moldovei să scape pas cu pas de depedențe structurale, să elimine monopolul și să injecteze mai multă competiție pe piața energiei prin intrarea jucătorilor europeni. Obiectivul Rusiei este să păstreze nedezlegat acel cerc vicios din care Moldova, cu multe ezitări a încercat să iasă, dar nu a reușit în cei 30 de ani, acel cerc vicios care permite să pună presiune pe guvern, semnalând că, în caz contrar, va lăsa țara (populația) fără gaze naturale.
 
V. În final, o criză “bună”, este o ocazie excelentă pentru Kremlin de a cere și impune ceva ce nu doar va păstra, dar și va adânci dependența de Rusia și va slabi și mai mult statul Moldova. Dacă arunc o privire în trecut un astfel de subiect favorit pentru Kremlin era Transnistria și o “soluție” care face Moldova mai disfuncțională decât este. Cazul 2003 este arhicunoscut, declarația semnată de dl.Voronin la Moscova în 2009 la fel, discutii între Dodon și Plahotniuc la subiect în 2019 pot fi revăzute pentru a împrospăta memoria. Nu știu dacă Rusia încearcă din nou să forțeze nota la acest subiect, însă nenumărate precedente și tipare de comportament al Kremlinului în Moldova și în regiune indică, că o astfel de tentativă în condiții actuale nu poate fi exclusă. 
 
Nu mi-am propus să vin cu recomandări. Recunosc că am cunoștințe limitatea în domeniul energetic, și prin urmare recomandările mele nu pot fi de mare folos. Ceea ce este relevant pentru cetățeanul de rând este că în 2021 probleme energetice în Moldova sunt induse extern (sigur se manifestă pe un teren fertil, depedente energetice care au fost tolerate de prea mult timp de guverne pe rând); aceste au drept scop invalidarea voinței politice liber exprimate la alegeri din iulie (prin reducerea șanselor de transformare rapidă internă a Moldovei, lucru așteptat de majoritatea covârșitoare a cetățenilor); soluții pentru provocări din sectorul energetic tot vor veni din exteriror, de la state prietene (lucru care reconfirmă importantă activității diplomatice hiperactive pentru viață de zi cu zi a cetățeanului simplu). 
 
Aș vrea să închei pe un ton ușor optimist. Deși azi situația pare a fi destul de dificilă, presupun că această va avea efectul similar al embargoului Rusiei împotriva vinului din Moldova în 2006. Știu, orice comparație are limite, este mult mai ușor să reorientez sectorul vitivinicol decât să restructurezi cel energetic (este mai scump, mai de durata și mai laborios). Ceea ce am în vedere aici însă este impulsul de modernizare provocat de acel șoc. Tind să cred și că de această dată, forțarea pârghiilor energetice, va încuraja guvernul de la Chișinău să grăbească procesele de demonopolizare pieții energetice și punerea în practică a proiectelor care vor diversifică surse de import al energiei electrice și gazelor naturale. Și dacă așa va fi, Rusia nu va fi pentru prima dată motorul involuntar în spatele modernizării nu doar a Moldovei dar și a celorlalte state din Estul Europei.
 
Autor: Stanislav Secrieru, Analist superior, European Union Institute for Security Studies - EUISS