Dacă Republica Moldova intenționează să adere la Uniunea Europeană, cu ce identitate națională are ea de gând să coloreze concertul european, mottoul căruia este, „Uniți în diversitate”? Cu identitatea falsă moldovenistă și antiromână impusă de trecutul colonial? Cu asemenea identitate poți fi eligibil doar în spațiul eurasiatic de reviviscență a imperiului și doar cu statut de semicolonie. În Uniunea Europeană poți să intri doar cu o autentică identitate, care pentru Republica Moldova este cea românească...

Confruntându-se cu multiple crize pe parcurs de treizeci de ani ai existenței sale, Republica Moldova a evoluat într-un adevărat stat-problemă pe continentul european. După nivelul de dezvoltare economică, statul moldovenesc așa și nu a recuperat nivelul atins în punctul de desprindere de URSS. În ansamblu, cum relatează studiile competente despre indicii dezvoltării multidimensionale, „ca națiune, Republica Moldova încă nu s-a realizat în forma unei comunități de oameni ce ar fi în deplin consens privind identitatea și istoria sa, dar, la fel de important, privind viitorul său. Ca țară, Republica Moldova încă nu este în stare să-și impună suveranitatea pe tot teritoriul său recunoscut internațional. Ca stat, Republica Moldova încă rămâne disfuncțională în multe aspecte, inclusiv în ceea ce privește pilonii fundamentali, cum ar fi instituțiile democratice, supremația legii și asigurarea unei baze economice stabile”.

O linie de start comună cu balticii...

Trebuie de menționat că, după dezagregarea URSS, faliile fostelor republici unionale, toate ele au avut traiectorii de dezvoltare diferite. Cele mai de succes republici sunt cele baltice, comparabile ca teritoriu și număr de populație cu Republica Moldova, care au progresat rapid, ajungând membri ai Uniunii Europene. Comparația cu balticii este relevantă și din punct de vedere al liniei de start după abandonarea Uniunii Sovietice, care a fost una comună pentru toți. Și atunci de ce rezultatele dezvoltării pe parcurs de treizeci de ani de independență statală la baltici și moldoveni a fost atât de diferită? Fără un răspuns corect la această întrebare este imposibil de a înțelege adevăratele motive ale insucceselor proiectului statal moldovenesc și și de a găsi soluții de redresare a situației.

... dar cu grade diferite de rusificare

Republicile Baltice și Basarabia au fost anexate de URSS în 1940 și supuse unui proces crunt de rusificare, început încă pe timpul imperiului țarist și intensificat în perioada sovietică. Prima metodă de rusificare a constat în deplasarea unor mase de oameni pentru a se obține schimbarea structurii demografice a regiunilor nou cucerite. A doua metodă de rusificare a implicat acțiuni culturale: populația URSS a fost masiv alfabetizată, iar alfabetizarea a fost urmată de uniformizarea unui sistem educațional în bună parte centrat pe cultura rusă, ceea ce însemna și trecerea sub tăcere, dar și marginalizarea culturilor celorlalte grupuri etnice. Diferența între baltici și moldoveni o făcea hotarul comunităților etnice din aceste foste gubernii și republici unionale. Balticii se prezentau ca grupuri etnice compacte și intrinsece, fiecare cu limbă națională, cultură și istorie monocrome. Pe când moldovenii Basarabiei reprezentau o așchie a unui popor neolatin, din sânul căruia au fost rupți de cotropitorul imperiu țarist, iar mai recent sovietic.

În raport cu românii-moldoveni din Basarabia, procesul de rusificare nu se limita doar la marginalizarea culturii naționale a băștinașilor, ci, spre deosebire de baltici, s-a intervenit și peste identitatea națională, ea fiind denaturată prin intermediul ingineriilor politice de creare a identității naționale false. Cu alte cuvinte, pentru a justifica dezmembrarea poporului român și includerea unei părți a lui în imperiu, era nevoie ca moldovenii Basarabiei să uite despre apartenența la românime. Moldovenilor la Est de Prut li s-a furat națiunea, în schimb oferindu-li-se un simulacru identitar - națiunea moldovenească distinctă de cea română. S-a ajuns până la absurd în încercarea de a justifica falsul identitar moldovenesc, cu acest scop inventându-se limba moldovenească distinctă de limba română. În Moldova la Est de Prut politica sovietică de deznaționalizare a fost cea mai cruntă de pe tot întinsul imperiului, luând proporțiile unui adevărat genocid identitar. Urmările acestor politici se resimt până în ziua de azi, regăsindu-se în marele probleme de dezvoltare ale Republicii Moldova.

Ideea de națiune și stat național a creat Europa modernă

În teoria despre societate există un consens larg cu privire la natura schimbărilor de sistem produse în republicile periferice sovietice din momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, care și-au câștigat independența prin anihilarea sistemului politic comunist, înlocuit de sistemul naționalist. Noile state independente și-au constituit fundamentul legitimității sale statale prin construcția unor structuri politice corespunzătoare unei națiuni. Ideea de națiune și stat național a creat Europa modernă, fiind în același timp catalizatorul apariției unor forme mobilizatoare de agregare socială și o cale de a impune norme de comportament comunitar, căruia i se pretinde sau chiar i se impune sacrificiul suprem în numele intereselor comunității de cetățeni ai statului. În așa fel, în noile state independente din spațiul postsovietic a obținut legitimare idea patriotismului național, devenit forța motrice de dezvoltare a acestor societăți. Pentru Republica Moldova exemplul Ucrainei vecine este cel mai edificator, în care ideea națiunii ucrainene a devenit cheagul unității statului.

Mai puțin această legitate s-a manifestat în procesul construcției statale din Republica Moldova. Încercarea de a mobiliza comunitatea oamenilor din tânărul stat moldovenesc în cadrul așa zisei națiuni moldovenești, nu a dat rezultatul scontat. Societatea moldovenească a rămas difuză, iar faliile dezbinării societății au rămas intacte, uneori chiar aprofundându-se, cum ar fi în cazul conflictului transnistrean. Răspunsul privind cauzele acestui eșec identitar se găsește în ignorarea de către politicul moldovenesc a postulatului fundamental formulat în textul Declarației de Independență – documentului fondator al statului Republica Moldova, care statuează literalmente în felul următor baza istorică a identității naționale a statului: „AVÎND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru și statalitatea sa neîntreruptă în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”. Ignorarea acestei constatări principiale ce se referă la precondițiile istorice pentru procesul construcției identitar-statale în hotarele Republicii Moldova, a avut și are consecințe dezastruoase.

Direcția trasată de Declarația de Independență...

Deci, cum stipulează Declarația de Independență, poporul nostru are un trecut milenar în hotarele care, nici pe departe, nu se limitează la granițele Republicii Moldova, teritoriu care este doar o parte mică din „spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”. Nemaivorbind despre faptul că, în granițele statului Republica Moldova, statalitatea națională a poporului nostru a fost întreruptă în anii 1812, 1940 și 1944. Urmând această linie logică a legiuitorului-votant al Declarației de Independență, vom constata, că în acest document fondator al statului Republica Moldova, proclamarea statalității în teritoriul național la Est de Prut s-a făcut în numele poporului din tot „ spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”, spațiu în care a existat statalitatea națională neîntreruptă, adică în numele poporului român de pe ambele maluri ale Prutului. Reieșind din spiritul și logica Declarației de Independență, Republica Moldova este al doilea stat național românesc, „Liber să-și hotărască prezentul și viitorul fără niciun amestec din afară, în conformitate cu idealurile și năzuințele sfinte ale poporului în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale”.

... a fost deturnată

Dacă această logică conceptuală, fundamentată de istoria milenară a poporului nostru și reflectată în textul documentului întemeietor al statului – Declarația de Independență, ar fi fost aplicată cu consecvență și tenacitate de politicul moldovenesc în procesul de construcție statală, astăzi Republica Moldova se găsea alături de republicile baltice și împreună cu România în Uniunea Europeană. Însă moștenirea colonială ne-a jucat festa. Diversiunea identitară promovată de două secole de cotropitorul străin în spațiul românesc la Est de Prut, a deviat Republica Moldova de pe calea edificatoare de dezvoltare trasată în Declarația de Independență. Deja, în 1994, majoritatea parlamentară agrarian-socialistă, comite o diversiune politică stipulând în textul noii Constituții prevederea despre „continuitatea statalității poporului moldovenesc în contextul istoric și etnic al devenirii lui ca națiune”, stipulare în flagrant dezacord cu logica și spiritul Declarației de Independență. Din acest moment calea de dezvoltare a statului Republica Moldova și-a pierdut logica istorică, pornind pe o cale spre nicăieri.

Separatismul moldovenist antiromân a devenit politică identitară de stat în Republica Moldova și a condamnat deja o generație de cetățeni moldoveni la sărăcie și degradare umană. Iar conceptul așa-zisei „națiuni civice moldovenești”, în condițiile nerecunoașterii calității de cel de al doilea stat românesc pentru Republica Moldova, are menirea doar să fardeze cu culori europeniste fața hidoasă a moldovenismului antiromân și, deci, antieuropean.

Cum intrăm în Europa?

Astăzi suntem nevoiți cu îngrijorare să constatăm lipsa unui concept clar formulat de construcție identitară în arsenalul politic al guvernării proeuropene. Miza pe implementarea mecanică pe solul moldovenesc a conceptului european de națiune civică este contraproductivă și chiar periculoasă, pentru că ignoră stadiile istorice de construcție identitară în statele europene. Aici este suficient să facem referire la fostul proiect constituțional privind Constituția Europeană, în textul căreia în art.I-5 pct.1 era evocată “identitatea națională ” a statelor membre ale Uniunii Europene, pe care Uniunea se obliga să o respecte. Iar în Preambulul tratatului constituțional erau evocate aceleași valori, atunci când se făcea referire la identitatea și istoria națională a popoarelor Europei.

Dacă Republica Moldova intenționează să adere la Uniunea Europeană, cu ce identitate națională are ea de gând să coloreze concertul european, mottoul căruia este, „Uniți în diversitate”? Cu identitatea falsă moldovenistă și antiromână impusă de trecutul colonial? Cu asemenea identitate poți fi eligibil doar în spațiul eurasiatic de reviviscență a imperiului și doar cu statut de semicolonie. În Uniunea Europeană poți să intri doar cu o autentică identitate, care pentru Republica Moldova este cea românească.