Semne diacritice

Confruntarea geostrategică declanșată de Rusia, care încearcă să dicteze o reconfigurare a ordinii mondiale, ca aceasta să reflecte numărul de rachete și bombe atomice pe care le posedă (nu și PIB-ul), e aproape de deznodământ, discuțiile la masa negocierilor au eșuat, pretențiile lui Putin au fost respinse, dar firava speranță că nu se va ajunge la război mai pâlpâie, dincolo de șansele de înțelegere aproape inexistente. Se mai mizează pe ipotetica rațiune a lui Putin, deși „episoadele” cu Georgia, Crimeea, Donbas etcetera ar fi trebuit să convingă Occidentul de contrariul, deși Moscova amenință cu aplicarea unui „set de măsuri tehnico-militare”, dacă va simți un „pericol real la adresa securității sale”. Însă ea îl simte deja, altfel de ce ar fi sărit cu ultimatumul, punând cuțitul lagâtul Ucrainei?

Europa se află acum în unul dintre cele mai critice momente ale existenței sale postbelice. „Riscul unui război în regiunea OSCE pare să fie acum mai mare decât în orice moment din ultimii 30 de ani”, a spus președintele în exercițiu al OSCE, ministrul polonez de externe Zbigniew Rau, în cadrul întâlnirii de ieri a OSCE cu Rusia. Aceasta ne privește și pe noi, Republica Moldova, - e și ea parte a Europei, - nu-i așa? - însă comportamentul politicienilor noștri nu pare să fie influențat de riscurile externe, de faptul că Rusia pune sub semnul întrebării nu numai cursul european, ci și securitatea, suveranitatea, independența statului căruia ei i-au jurat credință, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național

Ca și cum s-ar afla într-un univers paralel, politicienii înfrânți în alegerile precedente profită de explozia prețului la gazele naturale - care se întâmplă iarăși nu fără „contribuția” Rusiei, spune Agenția Internațională pentru Energie - încercând să recâștige simpatiile alegătorilor dezorientați, speriați, lovind în Guvern, cerând demisii, răsturnări și alegeri anticipate, adică o nouă instabilitate. În alte condiții, ar părea aproape firesc să vrei să dobori un guvern abia instalat. Azi însă, în prag de război în vecinătatea noastră, s-ar cere o mică pauză de gândire, de meditație, în sensul profan al cuvântului.

Mă refer în cazul dat la partidele proeuropene (acele proruse au alte scopuri, opuse din punct de federe geopolitic, ele îndeplinesc comenzile primite prin Bahamas, acțiunile lor trebuie să le analizeze procurorii, nu noi). Când reprezentanții partidelor proeuropene repetă „argumentele” lui Dodon că s-ar fi întârziat, că s-ar fi tărăgănat cu încheierea contractului de livrare a gazelor naturale, că „nivelul” negociatorului nostru nu a fost suficient de înalt pentru „Gazprom”, când se sugerează că plătim mai mult fiindcă Maia Sandu nu a vrut să i se închine lui Putin etcetera... e ceva în neregulă, din punctul nostru de vedere, cu europenismul și patriotismul acestor politicieni.

De cealaltă parte, au dreptate cei care spun că guvernarea plătește pentru lipsa de transparență, pentru că nu aduce la cunoștința cetățenilor cum s-a negociat, care au fost condițiile Rusiei, de ce s-a implicat Kozak... Secretomania îi permite lui Dodon și tovarășilor săi să tulbure apele, să cheme cetățenii la proteste. E nefiresc totuși să taci, atunci când Rusia anunță deschis că Republica Moldova se află în sfera ei de influență și Chișinăul trebuie să se consulte cu Moscova documentele pe care le semnează cu Bruxelles.

S-a mai spus, inclusiv în Ziarul NAȚIONAL, că un preț mai bun putea fi obținut numai prin concesii serioase, prin legitimarea trupelor ruse și federalizarea Republicii Moldova, prin repunerea în funcție a aeroportului de la Tiraspol și prin acceptul implicării Rusiei în relațiile noastre economice cu UE. Despre condițiile politice ale Moscovei în criza gazelor au scris, la timpul respectiv, FT, analistul Vladimir Socor, de la The Jamestown Foundation, a vorbit președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alți reprezentanți UE. Și prim-ministra Natalia Gavriliță a sugerat, fără să dea detalii, că prețul la gazele naturale nu a depins doar de conjunctura de pe piața europeană a gazelor, zilele trecute și ex-premierul Ion Sturza a dezvăluit că Dmitri Kozak ar fi propus un plan de reglementare transnistreană Kozak 2, însă suficientă claritate în această privință nu există nici astăzi.

Cunoaștem că Maia Sandu, atacată cu furie și din stânga, și din dreapta, a apelat la sprijinul partenerilor occidentali, că areușit să o convingă pe Angela Merkel să se implice înprocesul de aprovizionare a Republicii Moldova cu gaze naturale, ceea ce nu cred că ar fi reușit alt lider politic de la noi. Sunt pregătiți liderii PPDA să satisfacă poftele geopolitice ale Rusiei, în schimbul unor gaze mai ieftine? Sunt sigur că nu, și, dacă nu, ar trebui să fie mai atenți cu declarațiile pe care le fac, cu gazul pe care îl toarnă peste foc, ei pun în pericol Republica Moldova, dăunând și propriilor interese de partid.

Sondajele arată că puțini dintre alegătorii dezamăgiți de PAS se îndreaptă spre PPDA, ceea ce înseamnă să strategia sa nu e corectă, trebuie revizuită, bătând fără discernământ, cu argumente false, socialiste, în PAS, PPDA se împușcă în picior. Din punctul nostru de vedere, PPDA are un potențial intelectual solid și ar fi păcat să-l consume pe meschinării, pe hărțuială, să pună umărul la carul PSRM, la destabilizarea pe care o dorește Rusia.

E adevărat, PAS mai plătește pentru egoismul, aroganța de partid, lipsa de viziune, preferând să înghită singur toată turta puterii, prea mare pentru un partid începător, ar fi fost logic să atragă la guvernare cadrele adecvate din alte partide proeuropene, unele numiri în funcție (nu mă refer la Andrei Spînu) par să fi avut ca motivație doar anonimitatea candidatului, dar nu e timpul acum de răzbunare. Le-aș recomanda liderilor PPDA să fie atenți la tactica pe care o aplică unii dintre colegii lor ex-deputați (de exemplu, Igor Munteanu), care evită cursa criticii gratuite, facile, resentimentare, dar punctează corect atunci când guvernarea comite greșeli impardonabile.

E perioada când se cere răbdare și discernământ, ca să nu se comită greșeli care nu vor putea fi corectate.