Semne diacritice

SUA și NATO au scris, fiecare în parte, răspuns la ultimatumul Rusiei. Acesta este „Niet”, dacă e să-l rezumăm la un singur cuvânt în limba rusă. Ușa Alianței Nord-Atlantice rămâne deschisă pentru doritori, revenirea pe linia anului 1997 nu e posibilă, Rusia trebuie să-și retragă trupele de pe terioriile Ucrainei, Georgiei și Republicii Moldova, suveranitatea și independența statelor nu poate fi pusă în discuție, o invazie nouă în Ucraina va avea consecințe foarte grave pentru Rusia, dar se poate negocia în alte domenii, cum ar fi controlul armelor și măsuri de sporire a transparenței în regiune, scrie Nicolae Negru într-un editorial pentru Ziarul Național.

Mingea se află pe terenul lui Putin și toată lumea așteaptă cu încordare acțiunile sale. Au existat voci care au spus până acum că Rusia nu va ataca Ucraina, că nici nu a avut de gând, că ar fi fost în interesul lui Biden să interpreteze cu „isterie” ultimatumul lui Putin, care de fapt urmărește scopul... Aici se poticnește toată lumea, logica lui Putin nu e prea clară, mai ales că cerea răspuns rapid, amenința cu „măsuri” de ordin „militar și tehnico-militar”, cu consecințe „neprevăzute”, dacă SUA și NATO nu îi vor accepta ultimatumul și nu vor restabili în folosul Rusiei sfera de influență a URSS. De ce speria lumea Putin? Doar ca să fie luat în seamă? Dacă se va retrage acum cu coada între vine, reputația sa de tip „dur”, inflexibil, va avea de suferit. El se va face de râs, va fi perdantul unei situații în care majoritatea îl vedea câștigător.

Prestiugiul lui Putin, al Rusiei e în joc. Marea enigmă e de ce Putin a pus un ultimatum pe care până și rușii îl considerau inacceptabil pentru SUA , NATO, UE? De ce a masat trupele la hotarul cu Ucraina, aducând unități și tehnică militară tocmai din Răsăritul Depărtat, de ce a intrat în Belarus, de ce a scos Iskander-urile? Doar ca să sperie Occidentul, să-i provoace pe ucraineni? Să testeze sistemul internațional? Să-l încerce de minte, să-i ridice mingea la fileu lui Biden? Sau Kremlinul scăpase din vedere că la 4 februarie încep jocurile olimpice de iarnă și tovarășul Xi Jinping se va supăra dacă mass-media va fi sustrasă de războiul din Ucraina în loc să relateze despre Olimpiadă?

Agonia postimperială a Rusiei pune la încercare nu numai SUA și NATO, ci și alte state europene, care vorbeau despre inviolabilitatea frontierelor europene, neutilizarea forței militare în disputele dintre state, în concordanță cu Acordul de la Helsinki, despre respectarea suveranității și independenței statelor, oricât de mici ar părea unele dintre ele. S-a văzut că nu există unitate între SUA și UE, în interiorul UE, ba, mai mult, nu există un „mecanism” de descurajare a unui stat-agresor, se improvizează din mers, deși după 2014 a existat destul timp ca să fie gândite niște acțiuni eficiente, convingătoare pentru Putin. Unele state încearcă să-și rezolve problemele economice, energetice, pe seama suveranității altor state, când logica ar spune că ar trebui să vină în ajutorul statului atacat.

Se pare că, într-adevăr, Rusia a reușit să corupă o parte din elitele politice europene, așa încât ele cer „respect” pentru agresor, în loc să-l sprijine pe cel mai slab. Germania a trimis Ucrainei căști, dar a refuzat să furnizeze armament, ca să nu „provoace” Rusia, de parcă aceasta nu e suficient de „provocată”, iar unii lideri germani se opun posibilității ca gazoductul „Nord Stream 2” să fie folosit ca mijloc de calmare a lui Putin, așa încât te întrebi dacă nu cumva sunt finanțați și ei, direct sau indirect, de „Gazprom”, ca fostul cancelar Gerhard Schroeder.

„Am afirmat deja în mod repetat că ţara noastră nu intenţionează să atace pe nimeni. Considerăm chiar şi gândul la un război între popoarele noastre (rus și ucrainean - n.n.) ca fiind inacceptabil", a asigurat, joi, Aleksei Zaiţev, purtător de cuvânt al Ministerului rus de Externe, citat de Agerpres. Nu era mai simplu, mai convingător să trimită în cazărmi cei peste o sută de mii de soldați concentrați la hotarul cu Ucraina, dezescaladând situația, cum i s-a cerut Rusiei de la început?

Oricum, întrebarea rămâne: de ce a fost nevoie de amenințări, de ultimatum? Nu știe nimeni și, oricât ar părea de surprinzător, s-ar putea să nu știe nici Putin.