Hora Unirii, reeditată la Chișinău! Membrii parlamentelor României și R. Moldova s-au încins în joc sub ritmurile populare intonate de orchestra ”Lăutarii”, condusă de dirijorul Nicolae Botgros și acompaniată de maestrul naist Gheorghe Zamfir.

Dacă în timpul ședinței comune parlamentare deputații de pe ambele maluri ale Prutului stăteau în zone diferite ale sălii Palatului Republicii, hora i-a amestecat.

S-au luat de mână parlamentari moldoveni cu membri ai Senatului și Camerei Deputaților din România, arătând prin fapte că sunt de-un neam și de-un sânge.

La horă au participat inclusiv președintele Parlamentului de la Chișinău, Igor Grosu, președintele Senatului României, Florin Cîțu, și președintele Camerei Deputaților de la București, Marcel Ciolacu.