Autoritățile R. Moldova nu dețin până în acest moment detalii cu privire la pachetul de măsuri de asistenţă şi intensificarea sprijinului pentru partenerii NATO, adoptat astăzi la reuniunea liderilor țărilor membre ale Alianței Nord-Atlantice. Declarația a fost făcută de ministrul de Externe, Nicu Popescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Am văzut declarația NATO, care vorbește despre potențial sprijin oferit unor state partenere, printre care și R. Moldova. Este o declarație adoptată de NATO, detalii la această etapă nu avem. Ulterior, vom ști mai multe detalii, dar faptul că R. Moldova a avut o cooperare foarte bună cu Alianța Nord-Atlantică, această cooperare a fost întotdeauna foarte transparentă, absolut toți parametrii cooperării noastre cu NATO sunt accesibili online și planul individual de parteneriat cu NATO” a declarat ministrul de Externe.

Potrivit lui, cooperarea cu NATO se face în spiritul respectării neutralității R. Moldova.

Și aici, desigur, așteptăm și noi să vedem care sunt detaliile, dar toate aceste măsuri sunt transparente și în deplin respect față de dreptul nostru suveran pe de o parte de a continua să acționăm în parametrii Constituției noastre, pe de altă parte de a dezvolta relațiile noastre cu state partenere, cu organizații partenere, care ne ajută să fortificăm capacitatea R. Moldova de a rezista într-un mediu internațional foarte problematic” a menționat Popescu.

Alianța Nord-Atlantică a adoptat în cadrul summitului de azi de la Madrid un pachet de măsuri de asistenţă şi intensificarea sprijinului pentru parteneri, inclusiv pentru R. Moldova şi Georgia. Prevederea respectivă se regăsește în Conceptul Stategic al NATO.

Detalii: R.Moldova, susținută de NATO după adoptarea noului Concept Strategic la Summitul de la Madrid