Prim-ministrul R. Moldova, Natalia Gavrilița, a participat la evenimentul de comemorare a victimelor valului de deportări din anul 1949, desfășurat la monumentul „Trenul durerii” din Chișinău. Premierul a accentuat faptul că viețile a mii de oameni nevinovați au fost curmate și chiar dacă astăzi nimic nu mai poate compensa sacrificiul prin care au trecut, suntem datori să le păstrăm vie memoria.

„În noaptea de 5 spre 6 iulie 1949 în doar câteva ore au urcat în vagoane aproape 36 mii de oameni și i-au dus în mlaștinile Siberiei și în pustiurile Kazahstanului. A durat apoi ani de zile să revină în patrie și să-și refacă viața de la zero. Mulți n-au apucat asta fiind torturați și împușcați pe drum. Vorbim de cei mai buni gospodari, de femei, copii, bătrâni. De oameni absolut nevinovați, ale căror destine au fost distruse, ale căror vieți au fost curmate fără niciun drept.

Astăzi alături de victimele și urmașii deportaților ne-am adunat să-i comemorăm pe cei care au îndurat chinuri, dureri și umilință, apărându-și demnitatea, familia și viața. Nimic nu poate vindeca rănile și compensa sacrificiul trecut, dar azi putem să le păstrăm vie amintirea. Istoria ne-a oferit multe lecții de-a lungul timpului, dar poate cea mai importantă e că nicio tortură nu ne poate schingiui onoarea, niciun străin nu ne va pângări neamul, nicio Siberie nu va reuși să înghețe și să diminueze dragostea noastră de țară. Acea zi a rămas înrădăcinată în memoria colectivă ca fiind cea mai dramatică și dureroasă pagină din istoria poporului nostru”, a menționat premierul.

Gavrilița a mai subliniat și cât este de important să li se vorbească tinerelor generații despre toate dramele și victoriile, astfel încât să fie capabili să împletească trecutul cu prezentul și cu viitorul.

Astăzi, 6 iulie 2022, se împlinesc 73 de ani de la unul din cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în spațiul dintre Prut și Nistru. După cele două războaie mondiale și foametea din anii 1946-1947, deportarea din vara acelui an a avut cele mai tragice consecințe asupra poporului român cât și al altor etnii ce locuiau în pace pe aceste meleaguri. 

Deportările din noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, operațiune denumită conspirativ „IUG”, s-au făcut în urma Hotărârii Biroului Politic al CC al PC al URSS nr. 1290-467 cc din 6 aprilie 1949 „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, membrilor partidelor politice, gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus”.

În acea noapte din 1949, locuitorii din spațiul basarabean au cunoscut infernul.

Odată cu lăsarea întunericului, satele şi oraşele erau invadate de miliţieni, militari, securişti, care purtau, la chipiu, steluţa roşie cu secera comunistă şi ciocanul proletar.

Criteriul principal care a stat la baza depistării şi deportării elementelor periculoase — a “chiaburilor”, a “duşmanilor poporului” — a fost atitudinea acestor oameni faţă de regim. Orice manifestare de nesupunere faţă de noul regim social şi politic era pedepsită cu deportarea.

Dezrădăcinarea, deznaţionalizarea şi dezmoştenirea celor deportaţi a avut consecinţe grave asupra evoluţiei ulterioare a spaţiului dintre Prut şi Nistru.

În total, în acea zi, au fost deportate 11 293 de familii – 35 796 de persoane, din care 9 864 bărbaţi, 14 033 femei şi 11 889 copii.