VIDEO // Marina Tauber, sigură că va fi reținută astăzi: Această informație o dețin de săptămâna trecută
Vicepreședintele Partidului ”ȘOR”, Marina Tauber, spune că deține informații precum că va fi reținută astăzi. Aceasta a susținut un briefing după ce procurorul general interimar Dumitru Robu a înaintat două cereri privind ridicarea imunității sale parlamentare în vederea arestării, percheziției și trimiterii în judecată penală.
”Sunt sigură că voi fi reținută. Dețin informația că astăzi, după votarea în Parlament a ridicării imunității mele, eu voi fi reținută. Eu cunosc. Această informație o dețin de săptămâna trecută. Stau aici în fața dumneavoastră și a întregii țări pentru că nu sunt vinovată” a declarat Tauber.
Marina Tauber a mai spus că, după ce va fi reținută, ”zeci de mii” de susținători ai Partidului ”ȘOR” vor ieși la proteste, menționând că ”se fac de râs oamenii care execută comenzile politice”.
”Pentru ei nu Codul Penal și Consituția sunt lege, dar lege e ce spune Maia Sandu, Sergiu Litvinenco și Igor Grosu. Partidul Acțiune și Solidaritate folosește abuziv toate pârghiile pe care le are. Eu nu am de gând să mă ascund și nici să fug. Am demonstrat de multe ori că sunt gata să îi înfrunt pe acești impostori” a mai spus Tauber.
Ea a vorbit și despre perchezițiile în dosarul privind finanțarea ilegală a Partidului ”ȘOR”, calificându-le drept ”o încercare de a ne reduce la tăcere”.
”La comanda PAS și a Maiei Sandu, procurorii caută acul în carul cu fân. Nu vor găsi nimic (…) Probabil s-au așteptat să dăm bir cu fugiții (…) Ceea ce s-a întâmplat astăzi ne face și mai puternici. Acest lucru ne face mai hotărâți să luptăm” a spus Tauber.
Se pare că nu doar Marina Tauber deține informații precum că va fi reținută astăzi. În timpul ședinței Parlamentului, deputatul BCS, Vladimir Voronin, s-a salutat cu Marina Tauber și a făcut o mișcare sugestivă, împreunând mâinile de parcă ar fi încătușate.