Președintele Maia Sandu s-a întâlnit ieri cu Ambasadorul Lituaniei în R. Moldova, Kestutis Kudzmanas, cu prilejul încheierii mandatului acestuia la Chișinău.

Șefa statului a subliniat că Lituania rămâne un partener important pentru Republica Moldova și și-a exprimat aprecierea pentru contribuția Ambasadorului Kudzmanas la consolidarea relațiilor bilaterale dintre țările noastre.

Pe final de întrevedere, în semn de apreciere pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova, precum și pentru ajutorul acordat de autoritățile lituaniene în lupta cu pandemia de Covid-19 și în gestionarea crizei refugiaților din acest an, Președinta Maia Sandu i-a conferit Ambasadorului Kestutis Kudzmanas „Ordinul de Onoare”.