PSRM recunoaște la Moscova că embargoul impus de Federația Rusă este o „chestiune strict politică”
Reprezentanții Partidului Socialiștilor efectuează în aceste zile o vizită de lucru la Moscova. Din componența delegației PSRM fac parte secretarul executiv al formațiunii, Vlad Bătrîncea, dar și membrul Comitetului Executiv, Olga Cebotari, se menționează într-un comunicat de presă al partidului.
În cadrul vizitei, cei doi au avut o întrevedere cu conducerea partidului „Spravedlivaia Rossia”, cu care, potrivit informațiilor publicate de socialiști, au fost discutate mai multe chestiuni legate de cooperarea pe dimensiunea interpartinică și interparlamentară, fără a oferi mai multe detalii.
În același timp, formațiunea rusă oferă mai multe detalii cu privire la discuțiile purtate. Mai exact, se arată în comunicatul „Spravedlivaia Rossia”, Bătrîncea și Cebotari au vorbit și despre embargoul impus de Moscova asupra produselor agricole din R.Moldova. Potrivit socialiștilor, aceasta este o „chestiune strict politică”.
Astfel, reprezentanții PSRM „și-au exprimat speranța că în urma vizitei va fi examinat subiectul privind revenirii treptate a companiilor moldovenești pe piața rusă”.
„Oaspeții au subliniat că, în pofida unei retorici anti-ruse a autorităților oficiale, majoritatea moldovenilor văd în Rusia un partener și prieten”, se menționează în comunicatul formațiunii ruse.
Amintim că Rosselhoznadzor a interzis, începând cu 15 august, importul unor produse vegetale din aproape toate raioanele R. Moldova din cauza așa ziselor „încălcări repetate ale standardelor de calitate”.
Ulterior, Moscova a venit cu explicații suplimentare cu privire la decizia adoptate. Reprezentanții Ministerului rus de Externe au negat faptul că embargoul impus ar fi o decizie politică, solicitând Chișinăului „să nu caute pisica neagră în camera întunecată, mai ales dacă aceasta nu este acolo”.