Ce se va întâmpla cu mandatele parlamentare ale Partidului „ȘOR” în cazul în care formațiunea va fi scoasă în afara legii
Deputații Partidului „ȘOR” își vor păstra mandatele de parlamentari, chiar și în cazul în care Curtea Constituțională ar decide scoaterea formațiunii în afara legii. Unica diferență este că cei șase „aleși ai poporului” din Legislativ nu ar putea folosi denumirea partidului, devenind în acest sens deputați neafiliați.
În mod special, nicio instituție nu ar putea lipsi deputații de mandate, atribuite nominal în baza unei hotărâri a Curții Constituționale, ce reprezintă un act de jurisdicție constituțională.
Aceeași situație va fi aplicată și în raport cu alte funcții elective, obținute de Partidul „ȘOR” – cea de primari sau consilieri locali/raionali. Partidul „ȘOR”, ca persoană juridică, ar urma să fie lichidată, însă aleșii acestei formațiuni își vor păstra mandatele.
Revenind la activitatea parlamentară, cei șase deputați din Partidul „ȘOR”, deși vor rămâne fără fracțiune, ar putea crea în orice moment un grup parlamentar, drepturile și obligațiile căruia sunt identice celor de care dispune fracțiunea.
Amintim că ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a anunțat că ar exista suficiente circumstanțe juridice pentru declararea neconstituționalității Partidului „ȘOR”. Potrivit demnitarului, Legea supremă prevede expres că „partidele care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sunt neconstituţionale”.
Deschide și: Partidul „ȘOR” ar putea fi scos în afara legii. Sergiu Litvinenco a pregătit o sesizare la Curtea Constituțională