Krasnoselski, despre ”atentatul” de la Tiraspol: Ne vom adresa la Consiliul de Securitate al ONU pentru a cere protejarea securității
Așa zisele autorități de la Tiraspol se vor adresa la membrii Consiliului de Securitate al ONU cu o declarație prin care va cere organismului internațional să protejeze securitatea regiunii. Declarația a fost făcută de liderul separatiștilor transnistreni, Vadim Krasnoselski, în contextul presupusului ”atentat” terorist, care ar fi fost organizat de SBU.
”Ne vom adresa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, avem formatul „5+2”, alte structuri, inclusiv OSCE, cărora le vom cere să facă lumină asupra situației și să ne asigure securitatea” a declarat Krasnoselski.
El a vorbit și despre cum ar fi fost organizat așa zisul ”atentat”, pentru care acuză serviciile secrete din Ucraina.
”Atentatul a fost organizat și pregătit de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Toate persoanele reținute și cele date în urmărire au legătură directă cu instituția. Printre cei reținuți este un cetățean ”transnistrean” și moldovean, judecat anterior pentru atac și supravegherea bordelurilor, care în ultima perioadă a locuit la Odesa. Restul bănuiților au ajuns aici în calitate de refugiați” a notat liderul separatist.
Krasnoselski a subliniat că scopul atentatului era ”nimicirea” unor persoane cu funcții înalte, prin minarea unei mașini, urmărindu-se nu doar ”înlăturarea persoanelor cu funcții înalte, se miza pe moartea în masă a oamenilor. În afară de asta, persoanele respective monitorizau video persoanele cu funcții de răspundere”.
Liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene a făcut și un apel la calm, îndemnând localnicii să nu trateze cu ură refugiații ucraineni.
”Vă rog să nu vedeți în refugiați dușmani. Majoritatea au venit cu pace, să trăiască liniștiti. Nu trebuie să lansăm o vânătoare de vrăjitoare, ci să conștientizăm că teroriștii nu au naționalitate. Au doar dorință de a ucide cât mai mulți oameni, indiferent de naționalitate” a conchis Krasnoselski.
Înainte de declarațiile lui Krasnoselski, așa zisele autorități de la Tiraspol au publicat un film documentar în care era descris cum a fost organizat pretinsul atentat.