Ministrul Energiei: Contractul cu MGRES asigură funcționalitatea regiunii transnistrene
Contractul de achiziție a energiei electrice cu Centrala termoelectrică Moldovenească din regiunea transnistreană (MGRES) asigură atât prețuri mai mici pentru consumatorii malului drept, cât și funcționalitatea regiunii transnistrene. O spune ministrul energiei, Victor Parlicov, potrivit căruia lipsa unui contract de achiziție a energiei electrice din stânga Nistrului ar declanșa o criză în regiune, consecințele căreia vor fi suportate tot de autoritățile constituționale de la Chișinău, transmite IPN.
Săptămâna trecută, Energocom a semnat un nou contract de achiziție a energiei electrice de la MGRES. Conform graficelor agreate, urmează să fie achiziționate de la MGRES aproximativ 282 mii MWh lunar, ceea ce constituie peste 90% din necesarul de energie al malului drept. Ministrul energiei spune că tranzacția este avantajoasă pentru ambele maluri ale Nistrului.
„Toată lumea înțelege și recunoaște că energia electrică produsă în regiunea transnistreană nu are, totuși, un preț de piață. Nu ar fi competitivă Centrala de la Cuciurgan dacă ar plăti gazul la prețul lui corect. Atât timp cât există posibilitatea ca regiunea transnistreană să primească, de facto, gaz gratuit, pe de o parte, beneficiază consumatorii de pe malul drept. Pe de altă parte, trebuie să înțelegem că asta permite menținerea unei stabilități în regiunea transnistreană. Energia electrică livrată malului drept este una dintre sursele principale de acoperire a deficitului bugetar, care menține funcționalitatea regiunii”, a spus Victor Parlicov în cadrul emisiunii „La 360 de grade” la Radio Moldova.
Ministrul energiei spune că acuzațiile unor reprezentanți ai societății civile și reprezentanți ai opoziției privind finanțarea separatismului sunt pertinente, însă imposibilitatea Tiraspolului de a vinde energie electrică ar declanșa o adevărată criză umanitară în regiune.
„Unii spun că noi subvenționăm separatismul și au dreptate, parțial, factologic. Dar acest lucru se întâmplă de zeci de ani. Consecințele neachiziționării energiei și renunțarea la acest contract ar însemna nu doar prețuri mai mari pentru malul drept, dar și faptul că malul drept ar trebui să absoarbă consecințele crizei care se va declanșa pe malul stâng. Pentru că veniturile bugetare ale regiunii depind de acest contract”, a mai spus Victor Parlicov.
Noul contract semnat cu MGRES prevede un preț de achiziție este 66 USD/MWh, cu 7 dolari mai puțin decât în ultimele patru luni. Victor Parlicov spune că prețul mai mic de achiziție ar putea genera și tarife mai mici pentru cetățeni, însă decizia finală aparține ANRE.
„Estimările ministerului sunt doar estimări, ANRE are toate pârghiile pentru a stabili tariful. Noi deja am îndemnat ANRE să comunice la acest capitol. În scurt timp ANRE va comunica ce are de gând să facă. Există o decizie potrivit căreia în situații de urgență, ANRE are posibilitatea să revizuiască tarifele în procedură accelerată. Nu mai trebuie să așteptăm 180 de zile, cum e scris în lege. În următoarele săptămâni deja consumatorii vor cunoaște ce planifică agenția să facă”, a explicat ministrul.
Energocom procură din stânga Nistrului 90% din necesarul malului drept de energie electrică. De asemenea, în luna aprilie Energocom va cumpăra 17,4 mii MWh de la SN Nuclearelectrica SA din România, ceea ce constituie 5,5% din necesar. Potrivit autorităților, la necesitate, în orele de vârf, întreprinderea poate achiziționa energie și de pe bursa română OPCOM.