Președintele raionului Glodeni reacționează la criticile lui Ion Sula: Eu și colegii nu am fost niciodată membri ai PSDE
Președintele Consiliului Raional Glodeni, Ion Cojocari, a venit cu o reacție la criticile lansate de liderul Partidului Social Democrat European, Ion Sula. Șeful de partid l-a acuzat pe Ion Cojocari și câțiva colegi de-ai lui că au părăsit formațiunea și s-au alăturat formațiunii conduse de fostul premier, Ion Chicu.
Drept reacție, Ion Cojocari a negat faptul că a fost membru al noului partid și îl acuză pe liderul PSDE de faptul că i-ar fi considerat proprietate de partid.
„Eu și colegii nu am fost membri PSDE niciodată. Ultimul nostru partid a fost PDM, care practic a fost lichidat. Noi nu am avut careva obligații față de PSDE sau față de conducerea acestuia, ei ne considerau proprietate a lor. De ce nu prezintă probe că suntem membri PSDE? Lasă să arate cererile de aderare la partid. Or, conform legii și statutelor partidelor, membru al unui partid devii doar dacă depui cerere”, susține Ion Cojocari.
Amintim, că în 2022 în cadrul Congresului X al partidului, formațiunea PDM (Partidul Democrat din Moldova) s-a transformat în PSDE (Partidul Social Democrat European). Tot atunci, Ion Sula a fost ales în calitate de nou președinte al formațiunii, care i-a luat locul Monicăi Babuc, ea deținând pe atunci funcția de președinte interimar.
Deschide și: Cu o mână au luat banii României și cu alta au semnat aderarea la partidul lui Chicu