Suntem în a 407-a zi a invaziei ruse în Ucraina. În primele luni, țara vecină a rezistat eroic în fața agresorilor, după care a trecut într-o contraofensivă fulgerătoare toamna trecută, eliberând mii de kilometri pătrați. Deși în ultimele luni s-a atestat o încetinire a operațiunilor militare, majoritatea luptelor dându-se în zona orașului Bahmut, armata ucraineană se pregătește de o contraofensivă. Despre mersul războiului din țara vecină, relațiile Chișinăului cu Kievul, provocările din regiunea transnistreană și ambițiile euroatlantice ale Ucrainei am vorbit cu ambasadorul Marko Șevcenko în cadrul unui interviu oferit în exclusivitate pentru Deschide.MD.

-Ucraina continuă să fie zilnic bombardată și atacată de armata invadatoare a Federației Ruse. Care este, la moment, situația militară de pe frontul ucrainean?

-Dacă pe scurt, situația de pe front este dificilă, dar bine controlată de către militarii ucraineni. Totuși, este mult mai ușoară decât în martie sau aprilie 2022. În prezent, majoritatea luptelor se dau în zona Donbassului. Ucraina rezistă și se pregătește de contraofensivă, deja sunt mai multe informații atât din partea militarilor, cât și din partea oficialilor. Când și cum va avea loc această contraofensivă deja este prerogativa Statului Major al Forțelor Armate ucrainene, dar fiecare cetățean așteaptă cu nerăbdare.

-Cum au evoluat evenimentele pe front în acest an, fiindcă ținem minte că, anul trecut, la începutul lunii martie, era foarte multă nesiguranță atât în Ucraina, cât și din partea partenerilor internaționali că Ucraina va rezista. Erau foarte multe scenarii privind ocuparea Kievului 72 de ore, o săptămână și așa mai departe. Cum a evoluat starea pe front, dar și starea de spirit a ucrainenilor?

-Încep de la starea de spirit. Anul trecut, în februarie și martie, comparând, de exemplu, situația în Ucraina și în Rusia, cineva din observatorii militari a spus că, în timp ce la Moscova erau cozi imense la bancomate, în Ucraina erau cozi la centrele militare. Asta e diferența dintre starea de spirit a ucrainenilor și a rușilor. Dar, în general, pe parcursul ultimului an, sociologii au fixat un simplu fapt care niciodată în istoria contemporană a Ucrainei nu a mai fost înregistrat. Este vorba despre nivelul foarte înalt de susținere pentru liderii politici, pentru președintele Volodimir Zelenski, acțiunile Guvernului sunt susținute de mai bine de 90% din ucraineni. Sincer vorbind, Putin a reușit să facă ceva ce a fost imposibil până acum, să-i unească pe ucraineni. Au fost date la o parte toate diferențele politice și această mobilizare este simțită. Din această cauză, forțele armate, Guvernul și societatea civică cooperează foarte intens și avem rezultate atât de bune, încât toată lumea vorbește nu doar despre contraofensivă, dar și despre momentul în care Ucraina va învinge, fiind vorba despre acest an sau următorul. Desigur că aceste discuții sunt optimiste, noi înțelegem că victoria noastră nu poate fi nici ușoară, nici rapidă. Înțelegem că o țară cu potențial militar, demografic și economic precum Rusia nu poate fi învinsă atât de ușor, dar nimeni în Ucraina nu are nicio îndoială că Rusia va fi învinsă.

-Încă din prima parte a războiului, regimul separatist de la Tiraspol, condus de Krasnoselski, a încercat să pună pe seama Ucrainei diferite înscenări, inclusiv explozii. Cel mai recent caz este așa zisul ”atentat” dejucat de MGB-ul de la Tiraspol, ținta căruia ar fi fost Krasnoselski. Separatiștii au acuzat atunci SBU că s-ar fi aflat în spatele acestei provocări. Cât adevăr și câtă propagandă există în aceste acțiuni ale regimului transnistrean? Care ar fi scopul Federației Ruse și al Transnistriei în aceste înscenări?

-Cred că nimeni nu știe până la capăt cum se întâmplă aceste acțiuni la Tiraspol. Am citit învinuirile aduse de administrația de la Tiraspol la adresa SBU, imediat a fost publicat și răspunsul Serviciului de Securitate al Ucrainei, care a explicat că nu este implicat și așa mai departe. După părerea mea, această încercare de a demonstra că a fost prevenit un atentat este un produs intern. Sau, dacă este extern, atunci nu Ucraina stă în spatele lui, ci Federația Rusă. Părerea mea personală este că scopul Moscovei este să limiteze spațiul de manevră al conducerii Transnistriei. Geografia îi impune pe liderii din Transnistria, cel puțin pe cei locali, să păstreze cel puțin o mică portiță de dialog și cu R. Moldova, și cu Ucraina. Până la începutul războiului, aceste portițe au fost deschise mai mult sau mai puțin. După începutul războiului, portița din partea Ucrainei a fost închisă total. Dar geografia rămâne. Și, înțeleg eu, este în interesul businessului transnistrean ca această portiță să se redeschidă după încheierea războiului. Bine, nimeni nu știe când războiul se va termina, dar se va termina într-o bună zi. Mi se pare că cineva de la Moscova nu este cointeresat în acest lucru (ca portița să se redeschidă, n.red.), dar își dorește ca Tiraspolul să nu aibă nicio alternativă și această înscenare de atentat reprezintă un semnal clar la adresa așa ziselor autorități de la Tiraspol că ”hai, băieți, înțelegeți că acum am reușit, dar dacă comportamentul vostru nu va fi agreat de către cei de sus...”.  Asta pentru că la Tiraspol există o mică autonomie și, la începutul anului trecut, când rușii avansau în Ucraina și toată lumea s-a așteptat că tancurile rusești vor ajunge într-o săptămână la Odesa și în Transnistria, declarațiile Tiraspolului erau foarte dure atunci. Dar când rușii au fost opriți lângă orașul Nikolaev și a devenit clar că nu vor ajunge nici în Transnistria, nici la Odesa, declarațiile Tiraspolului au devenit foarte modeste. Au început să vorbească despre pace, despre conlucrare, conviețuire și așa mai departe. Nicio declarație dură, în spirit militarist, n-a mai fost făcută de prin luna iunie, probabil. Și asta provoacă îngrijorare la Moscova, unde oamenii sunt penalizați pentru nesusținerea războiului, dar de la Tiraspol deja nu mai sunt asemenea declarații.

-Știm cu toții că Rusia coordonează regimul separatist de la Tiraspol pe care îl folosește împotriva Republicii Moldova, precum și încearcă să-l folosească și împotriva Ucrainei. Există pentru Ucraina un pericol major din partea Transnistriei? În ce ar consta acest pericol?

-A existat. Vă spun sincer, analiștii și experții noștri militari și nu numai, cu toții spuneau despre evenimentele din Odesa, din 2014, când au fost o serie de încercări de a crea o așa zisă Republică Populară Odesa sau Republica Populară Bugeac. Acolo au fost implicate elemente din Transnistria. Din 2014, Transnistria este privită de Ucraina nu doar ca un subiect de negocieri pentru reglementarea transnistreană, dar și ca un factor important militar și pentru securitatea națională. Până în prezent, Ucraina menține în apropierea frontierei cu Transnistria forțe militare pentru a fi pregătită pentru orice mișcare de acolo.

-În ultima perioadă, propaganda rusă vorbește tot mai des despre Transnistria ca fiind o posibilă țintă a armatei ucrainene. A intenționat sau intenționează Ucraina să invadeze Transnistria?

-În primul rând, vreau să vă spun că Ucraina respectă integritatea teritorială a R. Moldova și nu va face nimic împotriva ei. Avem relații perfecte la nivel de președinți, guverne, instituții guvernamentale, toți oficialii au contacte directe, se pot suna unul pe altul la orice oră. Oficialii de la Kiev au spus în repetate rânduri că, în caz de necesitate, Ucraina poate oferi orice ajutor dacă este rugată de Guvernul R. Moldova.

-Inclusiv să intervină militar în cazul în care Transnistria ar ataca?

-Eu nu vorbesc despre intervenție, eu vorbesc că, dacă Guvernul R. Moldova ar considera că Ucraina poate oferi vreun ajutor, Ucraina îl va oferi. Noi nu știm de ce fel de ajutor va fi nevoie. Guvernele vor negocia, prim-ministrul sau doamna președinte va suna la omologul ei din Ucraina, vor discuta și vor stabili.

-Am întrebat dacă este gata Ucraina să intervină militar pentru că, anterior, mai mulți oficiali de la Kiev spuneau despre un scenariu în care, dacă autoritățile de la Chișinău dau aprobarea, problema transnistreană poate fi soluționată în trei zile.

-Trebuie să spunem că, din punct de vedere politic, comandantul suprem este președintele Zelenski și, dacă vorbim despre o oarecare intervenție militară, avem două centre de comandă. Primul este Statul Major, condus de comandantul suprem militar, domnul Zalujnîi, și deja președintele țării, care pune obiectivele politico-militare care trebuie să fie realizate. Dacă vorbim despre o intervenție militară, acest lucru trebuie să fie discutat de conducerile ambelor țări și numai apoi trebuie să fie date ordine către militarii ambelor țări. Altfel nu funcționează acest sistem.  

-Evoluția războiului din Ucraina a indus la nivelul întregului sistem mondial o anumită oboseală. Are președintele Volodimir Zelenski un plan de pace? În ce ar consta acesta?

-Desigur! Prima dată, planul de pace al președintelui Zelenski a fost prezentat la Summitul G20 din toamna trecută, se numește formula de pace a președintelui Zelenski și conține 10 pași în diferite domenii. Sunt stipulați pași concreți ca să fie asigurată securitatea nucleară nu doar pentru ucraineni, dar și pentru Europa și toată lumea. Asta pentru că, de exemplu, Centrala nucleară de la Zaporojie este ocupată de către militarii ruși și aproape în fiecare lună suntem martori la șantajul nuclear al Rusiei. În afară de securitatea nucleară, în planul lui Zelenski se vorbește și despre securitatea alimentară a lumii, pentru că Ucraina, înainte de război, era în top 5 producători de alimente. În unele sectoare, precum cel al cerealelor, era chiar a treia țară din lume. Desigur că este vorba și despre securitatea militară, în primul rând, și Ucraina insistă ca militarii ruși să se retragă la liniile trasate în 1991, adică să se retragă inclusiv din Crimeea. Totodată, Ucraina insistă să îi fie plătite reparații, despăgubiri, și așa mai departe. Este un bloc separat în cadrul planului de pace.

-S-a făcut și o totalizare? Știm despre ce sumă este vorba?

-Desigur! Ultima dată am auzit la sfârșitul anului trecut. Era vorba despre peste 700 miliarde de dolari. Este o sumă uriașă...

-Dar cred că este încă preventivă, încă ar mai putea crește.

-Sigur că ea crește în fiecare zi, dar, de exemplu, numai activele financiare rusești înghețate în băncile din Vest însumează peste 300 de miliarde de dolari. Deci, 700 miliarde este o sumă foarte mare, dar recuperabilă. Există în dreptul internațional mai multe mecanisme de recuperare a acestor fonduri. Desigur că nu pot fi recuperate într-o zi, dar într-un an, doi sau zece ani.

-Încă de la începutul războiului, Republica Moldova a fost alături de Ucraina și cetățenii săi, care s-au refugiat aici. Cum ați califica relațiile moldo-ucrainene la acest moment? Există restanțe încă nerezolvate? Care ar fi ele?

-Sincer, este o întrebare mai filosofică. Războiul pune și oamenii, și țările, într-o situație în care toată viața este reconsiderată și problemele care existau înainte de război sunt văzute acum ca mărunte. În general, relațiile moldo-ucrainene sunt perfecte, după părerea mea. Liderii politici se întâlnesc și vorbesc atât de des, cât nu a fost niciodată înainte de război. Dialogul este perfect și foarte intensiv. Am spus deja că majoritatea oficialilor din ambele state au contactele omologilor lor și aceste discuții sunt menținute nu doar prin canale oficiale, dar și direct. Ar trebui să verificăm datele statistice, dar, din punctul meu de vedere, în ceea ce privește comerțul bilateral, R. Moldova, cel puțin, nu a pierdut față de perioada dinainte de război. Pe unele poziții chiar a câștigat, pentru că, de exemplu, în anul trecut, exportul R. Moldova în Ucraina a crescut cu 34%.

-Bine, este vorba despre reexporturi, pe alocuri. De exemplu, produsele petroliere...

-Și nu numai. De exemplu, am citit că în anul trecut au fost plângeri din partea consumatorilor moldoveni că prețurile unor legume în sezonul de vârf nu au scăzut. Da, nu au scăzut, pentru că producătorii moldoveni au exportat cantități foarte mari în Ucraina, pentru că zonele agricole precum Herson, Nikolaev sau Odesa au fost afectate de război, minate și așa mai departe. Din această cauză, producția agricolă ucraineană a scăzut considerabil. De aceea, producătorii autohtoni au exportat în Ucraina producția lor și au avut de câștigat mai mult decât de obicei. De exemplu, pepene verde, ceapă... Aceste produse nu au fost exportate în Ucraina în ultimii zece ani. Dar anul trecut au fost. R. Moldova s-a transformat într-o importantă țară de tranzit pentru Ucraina, inclusiv pentru tranzitul mărfurilor de importanță critică, produse petroliere, tranzit de cereale și așa mai departe. Și căile ferate ale R. Moldova au primit un suflu nou, un nou impuls, asta înseamnă și locuri de muncă, salarii, etc. Recent, am citit un material realizat de expertul în economie Veaceslav Ioniță, care a spus că, în anul trecut, transportatorii au câștigat 150 milioane de euro numai din tranzitul în și din Ucraina. Când vorbim despre refugiații din Ucraina, pe de o parte, aceștia pun o presiune destul de mare pe sistemul social din R. Moldova. Este vorba, totuși, despre 100 de mii de persoane, adică 3% din populație, se simte o astfel de cifră. Pe de altă parte, domnul Ioniță scrie că aceste 3% care locuiesc, dar și cei 700 de mii care au tranzitat R. Moldova, au generat cam 850 de milioane în taxe, care au ajuns în bugetul de stat. Este o sumă palpabilă. Pe de o parte, R. Moldova e una dintre cele mai afectate state, pe de altă parte, a fost regăsită pe harta de tranzit, a devenit un stat foarte important din acest punct de vedere pentru Ucraina și au mai apărut niște opțiuni comerciale în vizorul producătorilor autohtoni. Deci, totul este în mișcare, cineva pierde, iar cineva câștigă. Important este că, pe plan național, această balanță este mai mult pozitivă decât negativă.

-Ucraina s-a angajat deplin pe parcursul de integrare euro-atlantică. În cât timp credeți că Ucraina va începe negocierile de aderare?

-În ceea ce privește integrarea în UE, Ucraina deja a declarat, în mod oficial, că ar dori ca decizia despre începutul negocierilor să fie luată în acest an. Cu privire la NATO lucrurile nu sunt atât de clare la moment, inclusiv din cauza situației din interiorul Alianței Nord-Atlantice. Trebuie să înțelegem că acolo sunt diferite opinii în ceea ce privește extinderea, dar și cu privire la includerea Ucrainei în cadrul NATO. Ucraina are propriile argumente în această privință și în următoarele zile va avea loc ședința Comisiei Ucraina-NATO la nivel de miniștri de Externe, prima din 2017. Acolo vor fi discutate mai multe lucruri, inclusiv chestiunea integrării euro-atlantice a Ucrainei. Părerea noastră este că Ucraina merită să fie inclusă în NATO, inclusiv prin procedură prescurtată, fiindcă deja există ca precedent cazul Finlandei, care a devenit țară membră în mai puțin de un an. Din punct de vedere al argumentelor, Ucraina spune că, în prezent, suntem singura țară care poate întări nu doar flancul sudic, dar NATO în general. Forțele armate ucrainene sunt cele mai experimentate și, dacă vorbim sincer, Ucraina, luptând de una singură, cu suportul tehnic din partea unor țări ale NATO, realizează de una singură misiunea pentru care a fost creată întreaga alianță. Haideți să ne amintim că Alianța Nord-Atlantică a fost creată pentru a contracara o posibilă agresiune din partea URSS și a aliaților săi din OTV (Organizația Tratatului de la Varșovia, n. red.). Așa că intrarea Ucrainei în acest bloc militar va transforma NATO într-o forță invincibilă.

-Au fost voci de la Kiev care au blamat NATO pentru poziția nehotărâtă față de Ucraina de-a lungul ultimilor vreo 15 ani: în 2008, la Summitul de la București, apoi după 2014, când Ucraina a declarat în repetate rânduri că își dorește integrarea în NATO. Cum credeți, avea să se producă acest război dacă NATO adopta o poziție mai hotărâtă, în care vi se oferea o perspectivă clară de aderare?

-Eu cred că șansele ca acest război să se producă ar fi fost mai mici dacă această decizie ar fi fost luată, de exemplu, în anul 2008. Dacă ne amintim, imediat după Summitul NATO de la București s-a început războiul din Georgia. De ce? Pentru că Putin a înțeles că Georgia nu va deveni membră NATO și Alianța nu o va susține. A fost luată o decizie și a urmat un război, consecințele căruia nu au fost depășite nici până în prezent. Acolo a fost modelat și testat un model de reacție: se începe un război, cineva din Vest vine cu o inițiativă de pace, Rusia își dă acordul să negocieze după ce a ajuns la poziții mult mai avansate decât înainte de război și promite să facă un pas înapoi, dar nu-l mai face. Efectul de război este realizat, rușii au avansat, refugiații au fugit. Deci, cazul este aproape închis, dar pozițiile finale ale Rusiei în Georgia sunt mult mai avansate decât înainte de război. O asemenea strategie Rusia și-ar dori să o implementeze și în Ucraina, când vorbea despre blitz-krieg (război fulger, n. red.) de trei zile sau de două-trei săptămâni. Deci, aceasta a fost o strategie principală, ca, până când țările vestice se vor dezmetici, jocul să fie făcut. Ucraina a stricat aceste planuri și noi considerăm că aceste tratative de pace pot avea loc, dar doar cu o anumită condiție – retragerea trupelor. Altfel, orice tratative ar fi în favoarea Rusiei și ar face planul țării agresoare.

-În încheiere vă rugăm să transmiteți un mesaj pentru cetățenii Republicii Moldova, dar și pentru cetățenii ucraineni refugiați aici.

-Mesajul este simplu. Și Ucraina, și R. Moldova au votat pentru guverne care au ales integrarea europeană ca țintă majoră a politicii lor. Sunt absolut sigur că aceasta este cea mai pozitivă perspectivă din cele existente și cea mai realizabilă. Desigur că, pentru a ajunge în Europa, trebuie să muncim din greu și să treacă un pic de timp. Dar trebuie să înțelegem că nu avem nicio altă opțiune. În spatele nostru este țara agresoare și, dacă nu vom merge în Europa, altă cale nu avem. De aceea, oameni buni, haideți să muncim din greu, să contracarăm corupția. Există un foarte bun proverb: gândește global, acționează local. Nimeni nu va veni să ne facă ordine în casa noastră. Trebuie să facem acest lucru singuri, dar cu ajutorul partenerilor noștri europeni. Începem de la casele noastre, după trecem la străzile noastre, orașele și satele noastre, țările noastre. Și în cinci sau zece ani, nu știu sigur, vom ajunge în familia europeană. Dar trebuie să înțelegem că nimeni nu va face acest lucru pentru noi. Este lucru nostru, este tema noastră pe acasă. Dacă vom fi hotărâți, vom avea parte de succes.