Nu există un consens în societate în privința unei eventuale aderări a Republicii Moldova la NATO. O spune deputatul PAS, Dan Perciun, potrivit căruia majoritatea cetățenilor Republicii Moldova nu agreează ideea aderării la blocul Nord-Atlantic din cauza Federației Ruse, care zeci de ani a discreditat NATO. În același timp, reprezentanții partidelor extraparlamentare spun că în Republica Moldova nu există suficientă voință politică pentru un parteneriat solid cu NATO, guvernarea alegând să se ascundă în spatele statutului de neutralitate, notează IPN.

Majoritatea cetățenilor Republicii Moldova nu-și doresc aderarea la NATO, spune deputatul PAS, Dan Perciun. Potrivit reprezentantului puterii, situația Finlandei, care a devenit recent al 31-lea stat membru NATO, nu este comparabilă cu cea a Republicii Moldova.

„În Republica Moldova nu există un consens în societate cu privire la acest subiect. Acest consens nu există inclusiv din cauza influențelor Federației Ruse care a făcut tot posibilul pe parcursul anilor să discrediteze această idee și să se asigure că majoritatea populației Republicii Moldova astăzi nu susține aderarea la NATO. Avem o armată care a fost subfinanțată istoric. Încercăm să investim mai mult în armată. Am majorat bugetul cu 50% în acest an și manifestăm toată deschiderea față de partenerii externi care vor să contribuie la modernizarea Armatei Naționale. Ceea ce facem noi acum este să creștem capacitățile Armatei Naționale, între timp trebuie să existe o discuție publică cu societatea, pentru a discuta plusurile, minusurile, riscurile, și atunci când va exista o majoritate care să susțină o asemenea idee și o schimbare în Constituție, atunci realist putem discuta despre o asemenea perspectivă. Până atunci avem statutul de neutralitate”, a spus deputatul PAS, Dan Perciun, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.

În același timp, președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, spune că guvernarea are pârghii pentru a intensifica parteneriate cu alianțe militare, care vor contribui la sporirea capacităților de apărare a Republicii Moldova.

„Suntem un stat mic, extrem de vulnerabil, care manifestă stângăcii și indecizie pe domeniile de securitate și apărare. Chiar și această prevedere nefericită din Constituție cu privire la neutralitate poate fi completată cu parteneriate avansate cu NATO și cu statele vecine. Aceste lucruri nu sunt interzise. Și alte state neutre au semnate acorduri tehnice de cooperare intensificată pe domeniul securității. Dacă se dorește, dacă există viziune și strategie, putem găsi soluții fără ca să ne ascundem în spatele unor prevederi constituționale vetuste”, a spus Igor Munteanu.

Și reprezentantul Platformei DA, Liviu Vovc, recunoaște că societatea Republicii Moldova nu-și dorește aderarea la NATO, iar un eventual referendum la acest subiect ar eșua. Potrivit fostului deputat, în condițiile neutralității, autoritățile sunt obligate să modernizeze Armata Națională și să întărească sistemul de apărare a țării.

„Noi, ca partid politic, preferăm să fim realiști și nu populiști. Înțelegem că e nevoie de voturi în Parlament pentru modificarea Constituției. La moment, ele nu există. Iar un referendum constituțional, din păcate, ar eșua. Ar eșua pentru că propaganda rusă continuă să fie la ea acasă în Republica Moldova. Chiar dacă au fost închise unele posturi tv, în regiunile țării, mai ales în Găgăuzia, oamenii sunt inventivi, au antene parabolice și continuă să privească toate sperietorile rusești. De la începutul războiului, Platforma DA a insistat pe fortificarea sistemelor de apărare, ca să avem un sistem antiaerian măcar”, a spus ex-deputatul Liviu Vovc.

Potrivit articolului 11 din Constituție, Republica Moldova este stat neutru și nu admite dislocarea de trupe militare ale altor state pe teritoriul său.