Radu Marian solicită PG să investigheze deputații Partidului ”ȘOR” care au avut birouri în clădirea Aeroportului
Deputatul PAS Radu Marian solicită Procuraturii Generale să investigheze dacă parlamentarii Partidului ”ȘOR” au depășit atribuțiile de serviciu, după ce s-a aflat că unii dintre ei ar fi avut birouri personale în clădirea administrativă a Aeroportului Internațional Chișinău. Anunțul a fost făcut de Marian pe canalul său de Telegram.
”În aceste zile am văzut cu toții materialele din presă care au relatat despre câțiva deputați ai grupării ȘOR care au beneficiat de mai multe favoruri, inclusiv birouri în blocul administrativ al Aeroportului, în care își avea sediul compania Avia Invest, controlată de deputatul fugar Ilan Șor. La fel, nu este clar până la moment care sunt sumele achitate de deputații ȘOR pentru chiria/locațiunea birourilor din blocul administrativ al aeroportului, sursa veniturilor pentru achitarea acestor birouri și dacă aceste sume au fost reflectate în declarația de avere și interese personale. Am trimis astăzi o sesizare la Procuratura Generală pentru a investiga dacă acești deputați ȘOR au comis abuz în serviciu” a scris deputatul PAS.
Marian a amintit că statul a ratat venituri de peste 1,6 miliarde de lei în urma acestei concesionări.
”Iar acum aflăm că deputați ȘOR au beneficiat inclusiv de birouri reparate și achitate din contul cetățenilor Republicii Moldova care plătesc taxe către aeroport. Așa cum a declarat și președinta țării Maia Sandu, instituțiile de drept trebuie să se asigure că bunul preluat este inspectat și neregulile depistate sunt documentate, iar toate persoanele implicate în acest furt sunt pedepsite conform legii” a conchis Marian.
De menționat că Aeroportul Internațional Chișinău a revenit în gestiunea statului la sfârșitul lunii martie.