Biroul Politici de Reintegrare salută eliberarea din detenție a lui Adrian Glijin, care a fost închis pe 7 octombrie 2020 de structurile de forță de la Tiraspol.

În această perioadă, vicepremierul pentru Eeintegrare și Biroul Politici de Reintegrare au depus eforturi susținute în vederea eliberării necondiționate a acestuia, făcând uz de toate platformele de dialog disponibile.

La fel, fiind în contact permanent cu actorii din formatul de negocieri pentru reglementarea transnistreană, au fost făcute toate demersurile necesare pentru restabilirea drepturilor și libertăților fundamentale ale lui Glijin.

Astfel, BPR aduce mulțumiri Misiunii OSCE din R. Moldova, Asociației Obștești „Promo-LEX”, presei din R. Moldova, tuturor celor care au urmărit îndeaproape acest dosar și au contribuit prin poziția lor la eliberarea lui Glijin.

Potrivit Biroului, această acțiune poate servi ca exemplu în multiple alte cazuri similare de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană, printre care cele ale cetățenilor V. Pleșcanov, G. Kuzmiciov, V. Dudnic, V. Pogorlețchi, S. Mantaluța, M. Petiș și mulți alți cetățeni ai R. Moldova, care au de suferit în urma acțiunilor ilegale ale Tiraspolului.