Ministrul Transportului și Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, a fost acuzat astăzi de către bașcanul Găgăuziei, Irina Vlah, de inacțiune în raport cu promisiunile sale declarate locuitorilor autonomiei. Potrivit lui Vlah, de mai multe luni Chirinciuc nu execută hotărârea Guvernului cu privire la organizarea a două licitații pentru construcția drumurilor de ocolire a orașelor Comrat și Vulcănești.

În cadrul ședinței Executivului de azi, Vlah s-a adresat către prim-ministrul Pavel Filip cu o solicitare să ia măsuri în privința lui Chirinciuc.

Ministerul nu întreprinde minic. Ieri la Comrat a fost blocat un traseu de mai mulți locuitori nemulțumiți de faptul că transportul marfar care trece prin apropiere le distruge casele. Găgăuzia a sperat că ministerul Transporturilor își va îndeplini promisiunea”, a declarat ea.

La rândul său, Chirinciuc a rugat bașcanul să nu vină cu acuzații în timpul ședinței Guvernului.

Anul viitor va fi construit drumul de ocolire al orașului Comrat. Este nevoie de răbdare... Cineva face dividende politice în loc să explice oamenilor situația reală”, a declarat ministrul.

În acest sens, Irina Vlah i-a amintit lui Iurie Chirinciuc că nu participă la campaniile electorale din țară (cursa prezidențială și alegerile în Adunarea Populară a Găgăuziei - n.r) și declarațiile ministrului nu au nimic în raport cu ea.

„Ați promis anterior că până pe data de 28 august va fi construit drumul Comrat-Ciumai. Ați promis că veți fi prezent și veți tăia panglica. Am toate temeiurile să nu cred ceea ce spune ministrul. El nu-și îndeplinește promisiunile”, a spus Vlah.

În discuția aprinsă, la un moment dat a intervenit premierul care a rugat membrii Guvernului să urmeze Regulamentul Parlamentului, unde „replică la replică este interzisă” și să nu discute pe subiecte electorale, recomandându-le celor doi să rezolve problemele civilizat, prin discuții.