Marina Tauber s-a abținut de la orice afirmații în cadrul audierilor de astăzi, în contextul declarațiilor făcute anterior cu privire la presupuse tentative de provocări militare în apropierea regiunii transnistrene, însă a spus că urmează s-o facă altădată. Despre aceasta a anunțat Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS).
Deputata Tauber Marina a evitat să facă declarații, în cadrul audierii de vineri, la PCCOCS. Aceasta s-a abținut să-și conformeze declarațiile publice la cerințele prevăzute de Codul de procedură penală, invocând că ar face-o într-o fază ulterioară. Așadar, până la această oră, deputata nu a depus o sesizare care să reflecte declarațiile publice ale dânsei, la briefingul din 24 martie”, se precizează într-un comunicat al PCCOCS.

Reamintim că, luna trecută, în cadrul unei conferinţe de presă, Marina Tauber a anunţat că autorităţile de la Chişinău au pregătit provocări militare în regiunea transnistreană, iar acestea sunt planificate pentru data de 17 aprilie, a doua zi de Paşte. Potrivit ei, în acest sens, în România ar fi fost trimise zeci de mii de uniforme ale poliției moldovenești, care urmează a fi utilizate de cetățenii români, implicați în conflictul militar din R. Moldova.

Ulterior, procurorii PCCOCS, care s-au autosesizat în acest caz, au spus că declarațiile deputatei nu și-au găsit confirmare. Aceasta fost citată de oamenii legii în repetate rânduri pentru a conforma alegațiile sale cerințelor Codului de procedură penală. Deputata, însă, de fiecare dată a refuzat, invocând motive pe care procurorii le consideră neîntemeiate.

DESCHIDE ȘI: PCCOCS, despre declarațiile Marinei Tauber privind organizarea unor provocări în apropiere de regiunea transnistreană: Nu s-au confirmat