Un angajat al Ambasadei R.Moldova la Moscova, declarat „persona non grata”. Rusia închide frontiera pentru mai mulți oficiali moldoveni
Un angajat al Ambasadei R.Moldova în Federația Rusă a fost declarat „persona non grata”, anunță autoritățile ruse. Potrivit MID-ului rus, decizia a fost luată în legătura cu „acțiunile neprietenoase” ale Chișinăului.
Totodată, Moscova interzice intrarea în Rusia pentru mai mulți oficiali moldoveni, drept răspuns la declarațiile antiruse și decizia Chișinăului de a se alătura sancțiunilor împotriva autorităților de la Moscova.
Amintim că ambasadorul R.Moldova la Moscova, Lilian Darii, a fost convocat în această dimineață la Ministerul rus de Externe.
Deschide și: VIDEO // Moscova a pregătit un răspuns Chișinăului? Ambasadorul R.Moldova în Rusia, Lilian Darii, convocat la MID
Săptămâna trecută, ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Vasnețov, a fost convocat la MAEIE ca urmare a incidentului produs pe Aeroportul din Chișinău, când oamenii legii au refuzat intrarea în R.Moldova a șefului Tatarstanului, Rustam Minnihanov. Atunci, au precizat autoritățile, mai mulți angajați ai Ambasadei Federației Ruse au dat dovadă de un comportament neadecvat în raport cu polițiștii de frontieră. Ca urmare, unul dintre angajații ambasadei ruse a fost declarat „persona non grata” pe teritoriul R.Moldova.
Moscova, la rândul său, s-a arătat nemulțumită de decizia autorităților de la Chișinău și a declarat că va răspunde la expulzarea diplomatului său.
Deschide și: Cale întoarsă de pe AIC // Un înalt demnitar rus, declarat „persona non grata” în R.Moldova
MAEIE anunță că un angajat al Ambasadei Rusiei a fost declarat „persona non grata”
Reacția Moscovei la expulzarea unui diplomat rus din R.Moldova: Vom da un răspuns adecvat