Domnica Manole a fost eliberată din funcția de președinte al Curții Constituționale. Astfel, prin votul secret, magistrații CCM l-au ales pe Nicolae Roșca în funcția vacantă de președinte al Înaltei Curți.

De precizat că acum două zile, la data de 23 aprilie, Domnicăi Manole i-a expirat termenul de 3 ani pentru care magistrata a fost aleasă în calitate de președinte al Curții Constituționale.

Nicolae Roșca a fost numit în funcția de judecator al CCM în anul 2019. Anterior, acesta a deținut mai multe funcții în cadrul sistemului judecătoresc, fiind președinte al Colegiului disciplinar al judecătorilor, membru al consiliului științific consultativ de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, dar și membru al Comisiei de certificare de pe lângă Ministerul Finanţelor.

Până a fi numit în funcție de judecător, Nicolae Roșca a fost membru al Partidului Acțiune și Solidaritate. La fel, pe parcursul a mai multor ani, acesta a reprezentat interesele Maiei Sandu în instanța de judecată.