Guvernul a aprobat proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură. Ce prevede documentul
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de modificare a Legii cu privire la Procuratură, care are drept scop sporirea independenței sistemului și fortificarea capacităților Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
În această privință, s-a decis transferarea Inspecției procurorilor de sub Procuratura Generală la CSP, acordându-i autonomie funcțională pentru examinarea independentă a sesizărilor privind abaterile disciplinare ale procurorilor.
O listă mai largă de abateri disciplinare va fi inclusă în lege, iar termenul de prescripție va fi majorat pentru a permite examinarea mai complexă a încălcărilor comise. Numărul inspectorilor a fost crescut de la 6 la 9. De asemenea, se va crea un colegiu unic în cadrul CSP responsabil de evaluarea integrității etice și financiare a procurorilor care nu cad sub incidența primei evaluări. Aceste instrumente vor permite evaluarea averii și integrității tuturor procurorilor în funcție.
În plus, au fost făcute modificări referitoare la activitatea CSP în calitate de garant constituțional al independenței și integrității procurorilor, cum ar fi revizuirea componenței CSP și ajustarea acesteia la recomandările GRECO și reducerea mandatului președintelui CSP la 2 ani, cu interdicția de a exercita două mandate consecutive și instituirea principiului rotației funcției de președinte.
Proiectul de lege, care face parte din Strategia privind asigurarea integrității sectorului justiției, include și prevederi tranzitorii pentru migrarea eficientă a Inspecției de la PG la CSP, precum și clarificări referitoare la intrarea în vigoare a legii.