Maia Sandu, despre Summitul CPE: Succesul și mândria noastră depinde de contribuția fiecăruia dintre noi, a tuturor
Republica Moldova va fi, în premieră, gazda Summitului Comunității Politice Europene, eveniment istoric care va avea loc pe 1 iunie.
Evenimentul așează Moldova la masa de discuții a statelor europene, iar însăși desfășurarea summitului este un moment simbolic care reprezintă atât o recunoaștere internațională pentru țara noastră, cât și o responsabilitate imensă. Declarația a fost făcută de Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă, în această dimineață.
Precum a precizat șeful statului, comunitatea politică europeană este un for înființat anul trecut, unde liderii europeni discută soluții la cele mai urgente probleme ale Europei, precum sunt securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.
La 1 iunie, în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, în cadrul complexului vitivinicol „Castel Mimi”, țara noastră va avea onoarea, pentru prima dată, să găzduiască aproximativ 50 de șefi de state și guverne, dar și oficiali ai Uniunii Europene.
Vor fi puse în dezbatere chestiuni vitale, legate de război și pace, de viitorul Europei, de viitorul celor 750 de milioane de oameni ce muncesc pe continentul european, adică și de viitorul Republicii Moldova ca stat european.
„Vrem să fim parte integrantă a pieței europene, să vindem tot mai multe produse moldovenești în țările UE, să ne conectăm în rețeaua de transport europeană, așa încât moldovenii să poată călători mai ușor, mai ieftin și mai repede. Dorim să contribuim la o Europă mai bine conectată și mai stabilă”, a declarat președintele.
Precum a menționat MaiaSandu, prezența celor 50 de lideri dă dovadă că Moldova are prieteni numeroși și puternici, care susțin aspirația țării noastre de a menține pacea și stabilitatea – acasă, în regiune și pe tot continentul european. Șefa statului a subliniat că aspirațiile europene constituie un scop la care se muncește atât la nivel de stat, cât și la nivel de cetățeni.
„Toate instituțiile statului, la toate nivelurile, înțeleg valoarea acestui eveniment. Succesul și mândria noastră, a moldovenilor, în urma summitului depinde de contribuția fiecăruia dintre noi, a tuturor. Întreaga lume va avea ocazia să ne vadă așa cum suntem: omenoși, deschiși la suflet, dar principiali față de valorile în care credem, liberi în gândire și respectuoși față de cei din jur, disciplinați și încrezători în viitorul țării noastre. Vom arăta că în momentele cheie ale istoriei noastre știm să fim uniți și curajoși”, a mai spus Maia Sandu.