MAI a primit un act de Parcurs din partea UE privind îmbunătățirea serviciilor de asistență în caz de urgențe
Înaltul Comisar European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič, a oferit din partea autorităților europene un act de Parcurs pentru îmbunătățirea calității serviciilor de asistență în situații de urgență. Actul a fost înmânat ministrei Afacerilor Interne, Ana Revenco, în cadrul unei conferințe susținute de cei doi demnitari. Astfel, R. Moldova a făcut încă un pas spre aderarea la Mecanismul de protecție civilă al UE - o inițiativă europeană de solidaritate menită să sprijine țările în situații de criză și dezastre.
„Important este că R. Moldova a obținut statutul de țară candidat și acțiunile sale califică Moldova să devină țară cu drepturi depline. Astăzi vă transmit Parcursul, care eu sper că în timp de câteva de luni vă va duce la rezultate ca să deveniți o țară cu drepturi depline în familia europeană. Eu sunt convins că acest lucru va fi posibil, pentru că Moldova a demonstrat că este demnă, prin ajutorul oferit și în Turcia, și în România”, a declarat Janez Lenarčič.
De asemenea, demnitarul european a specificat că va oferi drept donație câteva generatoare pentru Spitalul Clinic Republican.
Acest lucru a fost înalt apreciat de către ministra de Interne, Ana Revenco. Ea a mulțumit Înaltului Comisar pentru încrederea și aprecierea acordată țării noastre și a felicitat colegii din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) pentru obținerea acestui Parcurs.
„Este o știre extraodinară, în special pentru colegii mei de la IGSU pentru dedicația și profesionalismul lor. Ambiția noastră este să realizăm acest Parcurs, ca în anul viitor să intrăm ca țară membră cu drepturi depline. Felicitări, R. Moldova! Felicitări, colegi!”, a declarat Ana Revenco.
Ministra a reiterat despre faptul că pe plan extern, salvatorii noștri au participat la trei misiuni internaționale, acordând sprijin în România în perioada de pandemie Covid, în Grecia - la stingerea incendiilor, aducând și tehnică grea, precum și a transmis 55 de specialiști antrenați în lucrările de salvare în urma cutremurelor din Turcia.