Legea privind sursele de energie regenerabilă urmează a fi modificată. Specialiștii s-au reunit în consultări publice pe acest subiect
Foto:
În perioada iulie-septembrie, urmează a fi lansate primele licitații pentru capacități mari de generare a energiei din surse regenerabile, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, la consultările publice pe proiectul de modificare a Legii privind sursele de energie regenerabilă.
Precum a explicat ministrul, este vorba de licitații pentru construcția centralelor electrice cu capacități mari, în total 165 MW: 105 MW alocate energiei eoliene și 60 energiei solare.
„Licitațiile vor rezulta într-un proces de accelerare a electrificăriii sectorului energetic din surse sustenabile și a decarbonizării. Capacitățile au fost alocate prin decizia Hotărârii de Guvern 401/2021, obiectivul instalării acestor capacități fiind până în 2025”, a precizat ministrul Energiei.
Potrivit lui Victor Parlicov, lansarea licitațiilor ar putea fi eficientizată prin operarea unor modificări la Legea privind sursele de energie regenerabilă.
De aceea, au fost organizate consultații publice pe acest subiect. Propunerile și comentariile specialiștilor urmează a fi analizate și incluse în documentul definitivat.
Victor Parlicov, despre proiectul de modificare a Legii privind sursele de energie regenerabilă
Precum afirmă ministrul Energiei, Victor Parlicov, proiectul de modificare a Legii privind sursele de energie regenerabilă prevede diverse beneficii:
- Proiectul de Lege are drept scop instituirea cadrului juridic pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile și pentru stabilirea obiectivelor naționale privind ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie.
„Se introduce conceptul de „autoconsumator”, prin care un consumator produce energia electrică din surse regenerabile pentru propriul consum și care poate fi stocată sau comercializată. Se propune ca mecanismul de „contorizare netă” (max 200 kW) aplicat în prezent, să fie aplicat până la 31 decembrie 2026, ulterior să fie înlocuit cu mecanismul de „facturare netă”, adică energia livrată și, respectiv, consumată din rețea vor fi achitate lunar de producător și distribuitor, și nu doar calculate și achitată diferența, cum este în cazul „contorizării nete”, precizează Parlicov.
- Această schimbare va motiva producătorii să nu instaleze centrale supradimensionate față de necesitățile și consumul propriu, precum și va crea premisele aplicării mecanismului în mod fiabil si echitabil în sistemul electroenergetic, și în egală măsură, vor încuraja electrificarea altor sectoare ale economiei, cum ar fi încălzire/răcire.
- Proiectul de lege extinde garanțiile de origine pentru energia regenerabilă produsă local nu doar la energia electrică, ci și asupra gazelor/ biogazului, inclusiv hidrogen, cât și pentru energia regenerabilă utilizată în încălzire și răcire.
- Documentul propune ținte noi privind ponderea energiei regenerabile în transporturi, aceasta urmând să crească anual în mediu cu 1,3% până la 9% în 2030. În UE acest indicator ar urma să fie de 14%.
- Proiectul de lege include prevederi despre producătorii eligibili la tarif fix și metodologia de stabilire a acestuia, crearea grupurilor de echilibrare ale furnizorului central.
- Documentul prevede simplificarea procedurilor de eliberare a autorizațiilor și consolidarea funcției de furnizor central, în special privind facturarea, decontarea și efectuarea plăților din cadrul schemei de sprijin, iar unele ajustări sunt inspirate din bunele practici de susținere a domeniului, depășind pozitiv setul minim de norme și reguli impuse de directivele sectoriale.