Peste 2,4 milioane de moldoveni au călătorit în statele membre ale Uniunii Europene de la liberalizarea regimului de vize cu UE din 28 aprilie 2014. Regimul liberalizat de vize a oferit oportunități noi pentru schimbul de experiență, cunoaștere și dezvoltare personală și a consolidat legăturile interumane, culturale și sociale dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană.

De menționat că liberalizarea regimului de vize cu UE a fost posibilă prin asigurarea implementării condiţionalităţilor Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize oferit Republicii Moldova la 24 ianuarie 2011, în cadrul Dialogului RM-UE privind liberalizarea regimului de vize (lansat la 15 iunie 2010).

În vederea implementării condiţionalităţilor Planului respectiv, Guvernul condus de Vlad Filat a creat Grupul de lucru privind coordonarea procesului de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeană şi a aprobat Programul Naţional de implementare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize (martie 2011) şi Măsurile Adiţionale ale Programului Naţional de implementare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea regimului de vize (februarie 2012).

Dialogul RM-UE privind liberalizarea regimului de vize a fost structurat conform celor 4 blocuri în două etape: prima - vizează consolidarea cadrului juridic, iar a doua - implementarea activităţilor formulate în Plan.

În cadrul primei faze RM a prezentat 3 Rapoarte de Progres (mai 2011, noiembrie 2011 şi 25 mai 2012). La rândul său UE a evaluat nivelul de implementare de către RM a Planului de Acţiuni elaborând în acest sens 3 Rapoarte de Progres (septembrie 2011, februarie 2012 şi octombrie 2012), precum şi Studiul de impact asupra nivelului migraţiei şi securităţii, publicat în august 2012.

Astfel, la 19 noiembrie 2012 au fost adoptate Concluziile Consiliului UE privind trecerea RM la cea de-a II fază a Dialogului pe vize.

În cadrul celei de-a doua faze, RM a prezentat 2 Rapoarte de Progres (decembrie 2012 şi septembrie 2013), iar UE a evaluat RM prin intermediul misiunilor de evaluare (martie – februarie 2013) şi celor 2 Rapoarte de Progres (iunie 2013 şi noiembrie 2013).

În acest context, la 27 noiembrie 2013, Comisia Europeană a propus liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii RM prin modificarea Regulamentului 539/2001 privind abolirea obligaţiei de viză pentru călătoriile de scurtă durată pentru cetăţenii RM posesori ai paşaportului biometric în spaţiul Schengen. Propunerea respectivă a confirmat că Republica Moldova a îndeplinit toate condiţionalităţile Planului de Acţiuni şi a fost susţinută de Consiliul UE la 20 decembrie şi Parlamentul European la 27 februarie 2014.

Ulterior consultărilor inter-instituționale dintre Parlamentul European, Comisia Europeană şi Consiliul UE (inclusiv Preşedinţia Greciei la Consiliul UE) conform procedurilor ordinare prevăzute de către Tratatul de la Lisabona, la 3 aprilie 2014, a fost semnată decizia cu privire la liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii RM de către președinții Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene.

Astfel, decizia cu privire la eliminarea vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova a fost publicată în Jurnalul Oficial al UE la 8 aprilie 2014 şi a intrat în vigoare la 28 aprilie 2014.

Liberalizarea regimului de vize a constituit unul din pașii importanți pentru aderarea R.Moldova la Uniunea Europeană, afirmă șeful diplomației moldovenești Nicu Popescu, care dă asigurări că autoritățile de la Chișinău rămân ferm angajate în procesul de reformare și modernizare a țării.

Liberalizarea regimului de vize cu UE a fost unul dintre pașii importanți în direcția aderării la UE. În continuare, rămânem ferm angajați în procesul de reforme și modernizare a Republicii Moldova pentru a asigura o dezvoltare sustenabilă, astfel încât țara noastră să devină membru cu drepturi depline a UE într-un termen cât mai restrâns”, a notat Nicu Popescu pe pagina sa de Facebook.

Șeful MAEIE a precizat că în cei nouă ani de la liberalizarea regimului de vize, peste 2,4 milioane de moldoveni au călătorit în spațiul european, având oportunitatea de a-și întâlni prietenii și familiile sau a vizita locurile turistice din țările respective.