Centrul Național Anticorupție, de comun cu Procuratura Anticorupție și Poliția, a efectuat astăzi mai multe percheziții într-un dosar de corupere a alegătorilor din Găgăuzia de către reptrezentanții Partidului ”ȘOR”.

Potrivit unui comunicat, anchetatorii au constatat că, în perioada martie – prezent, candidatul Partidului ”ȘOR”, Eugenia Guțul, precum și grupul său de inițiativă, ar fi acceptat mijloace financiare din partea unui grup criminal organizat, care ar fi fost și sunt utilizate pentru remunerarea ilicită a activiștilor implicați în campania electorală de alegere a bașkanului UTA Găgăuzia, precum și pentru determinarea alegătorilor să voteze pentru candidatul formațiunii.

Astfel, fiecare activist avea misiunea să adune 30 de alegători care să voteze candidatul partidului ȘOR, fiind remunerat pentru asta cu 15 000 lei.

De asemenea, s-a stabilit că reprezentanții staff-ului electoral al candidatei partidului ȘOR ar fi comis încălcări ale legislației electorale precum: transportarea organizată contra plată a alegătorilor la secțiile de votare , plasarea afișajului electoral în locuri nepermise, dar și acceptarea unor mijloace băneşti despre care se presupune că au fost primite de la grupul criminal organizat şi nu au fost declarate la CEC.

În baza materialelor prezentate de către angajaţii INI, au fost autorizate percheziţii la domicilii, auto și oficiile formațiunii Comrat şi Vulcăneşti care au vizat 10 persoane. În urma acestora, au fost ridicate liste și înscrisuri cu informații despre persoane și mijloacele financiare achitate, numerar, telefoane mobile și alți purtători de informații.

Nicio persoană nu a fost reținută. Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.