Măsura preventivă de eliberare provizorie sub control judiciar, cu interdicția de a părăsi R. Moldova, aplicată lui Igor Dodon a fost prelungită de instanță pentru alte 60 de zile. Fostul președinte a comentat pe pagina sa de Facebook decizia instanței.

Astăzi, procurorul Maiei Sandu, Petru Iarmaliuc, a obținut prelungirea interdicțiilor în privința mea. Subliniez că decizia a fost pronunțată de un complet de judecători de la instanțele inferioare, transferați temporar la CSJ, printr-o procedură netransparentă și în lipsa unor criterii obiective, legale. Așa o procedură nu există nicăieri în lume, decât în justiția de buzunar a Maiei Sandu” a declarat Dodon.

Înainte de aceasta, Igor Dodon a declarat că nu are intenția să plece în străinătate.

Ședința de astăzi a fost întreruptă din cauza absenței avocaților inculpatului. Ca urmare, s-a solicitat amânarea ședinței în cazul "Kuliok" până la ora 13.

Mai târziu, ședința a fost reluată, iar avocații lui Dodon au depus o cerere de recuzare împotriva completului de judecată responsabil cu examinarea cazului. În consecință, instanța a întrerupt ședința pentru ca cererea de recuzare să fie analizată de către un alt complet de judecători. Cererea a fost ulterior respinsă.

Igor Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii susțin că fostul președinte ar fi cerut peste un milion de dolari de la Vlad Plahotniuc pentru a promova interesele Partidului Democrat din Moldova.

Una dintre principalele probe din acest caz este o înregistrare video în care apare o pungă cu un calendar, presupus a conține bani. Igor Dodon se declară nevinovat.