Nicu Popescu dă asigurări: Wizz Air va reveni pe piața din R.Moldova. Discuțiile nu vor dura mult
Autoritățile de la Chișinău poartă discuții cu partea maghiară pentru revenirea Companiei Wizz Air pe piața aeriană din R.Moldova. Subiectul a fost abordat inclusiv în cadrul vizitei întreprinse la Chișinău de către ministrul Afacerilor Externe și Comerțului al Ungariei, Péter Szijjàrtó. Vicepremierul Nicu Popescu a dat asigurări că aceste discuții se poartă și că Guvernul va depune toate eforturile pentru revenirea companiei maghiare în R.Moldova.
„L-am asigurat pe colegul meu maghiar că R.Moldova așteaptă, își dorește și vom lucra împreună cu autoritățile ungare pentru a accelera momentul în care Compania Wizz Air revine în R.Moldova. Evident, este o decizie bazată pe criterii comerciale pentru compania Wizz Air, care este o companie privată, dar din partea Guvernului R.Moldova vom face tot posibilul ca această companie să revină pe piața R.Moldova astfel încât cetățenii, oamenii de afaceri, partenerii străini să poată vizita R.Moldova mult mai ușor decât este cazul astăzi și în acest sens vom discuta modalități concrete de revenire a Companiei Wizz Air inclusiv în contextul în care Aeroportul din Chișinău a revenit în gestiunea statului și ne permite o capacitate mai mare de a discuta și de a promova interesul nostru național în discuțiile cu parteneri străini. Țin să menționez că se duc aceste discuții și aceste discuții nu vor dura foarte mult”, a dat asigurări Nicu Popescu.
Amintim că începând cu 14 martie, operatorul aerian low-cost Wizz Air și-a sistat toate zborurile din și spre Chișinău, invocând motive de de siguranță și securitate a spațiului aerian din regiune. Wizz Air opera zboruri din Chișinău spre 13 orașe din Austria, Germania, Italia, Ungaria, Cehia, Spania și Marea Britanie.