Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte (CALC) își exprimă îngrijorarea față de degradarea procesului electoral și ignorarea principiilor legale de bază pentru asigurarea desfășurării alegerilor libere și corecte în cadrul scrutinului pentru funcția de guvernator (bașcan) al Unității Teritorial Autonome Găgăuzia, transmite IPN cu referire la o declarație a Coaliției.

CALC constată că recentele alegeri pentru funcția de guvernator (bașcan) al UTA Găgăuzia s-au desfășurat cu multiple încălcări ale drepturilor electorale ale cetățenilor, drepturilor concurenților electorali de a beneficia de condiții egale în procesul electoral, obligațiunilor prescrise pentru activitatea Consiliului Electoral Central al Găgăuziei (CECG), precum și a sugestiilor și recomandărilor Comisiei Electorale Centrale.

De asemenea, Coaliția își exprimă regretul că majoritatea concurenților electorali, participanți la scrutinul pentru funcția de guvernator, care pe parcursul campaniei electorale au semnalat numeroase încălcări ale prevederilor legale, au preferat să se abțină de la contestarea regulamentară.

Constatările invocate de Coaliție sunt fundamentate pe calitatea proastă a listelor electorale elaborate de către autoritățile publice locale din UTAG, remarcată prin ponderea foarte înaltă, de circa 10,7% a alegătorilor din listele suplimentare, existând bănuiala că, din listele electorale au fost în mod intenționat excluși circa 37 de mii de alegători pentru a asigura atingerea ratei de participare de 50% care este obligatorie pentru turul I de scrutin în alegerile regionale din UTAG.

De asemenea, s-a constatat că unele încălcări observate în ziua alegerilor, precum prezența persoanelor neautorizate în raza de 100 de metri a secțiilor de votare și a cazurilor de transportare organizată a alegătorilor. Este menționată și reacția evazivă a Consiliului Electoral Central al Găgăuziei în condițiile în care Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova a inițiat 8 procese contravenționale pe faptele de finanțare ilegală a concurenților electorali, care au primit donații de la persoane fizice cu depășirea plafonului maxim stabilit de lege pentru donațiile în numerar, în cadrul alegerilor desfășurate în UTA Găgăuzia, precum și implicarea cetățenilor străini, contrar prevederilor legale, în campania electorală, camuflând cheltuielile pentru servicii concertistice nedeclarate prin „acte de prietenie” etc.

Coaliția vine cu mai multe propuneri pentru asigurarea uniformității aplicării normelor de drept privind asigurarea drepturilor electorale ale cetățenilor și cele ale concurenților electorali, în orice tip de alegeri, inclusiv regionale. Astfel, se propune completarea Titlului V al Codului electoral al Republicii Moldova cu o clauză suplimentară privind supremația normelor legislației electorale naționale asupra celor din legislația electorală regională, privind drepturile electorale ale cetățenilor și concurenților electorali, finanțarea campaniilor electorale și neadmiterea implicării străinilor în procesul electoral din Republica Moldova. Dar și unificarea de către Curtea Supremă de Justiție a tuturor recomandărilor pentru curțile din prima instanță și cele de apel privind aplicarea uniformă a prevederilor legislației electorale referitoare la drepturile electorale ale cetățenilor și ale concurenților electorali, finanțarea campaniilor electorale și neadmiterea imixtiunii din exterior.

La data de 22 mai Curtea de Apel Comrat a validat alegerile pentru funcția de bașcan al Găgăuziei. Evghenia Guțul, de la Partidul Politic Șor, a obținut mandatul.