Organizarea Summitului Comunității Politice Europene este un eveniment de importanță majoră pentru R.Moldova, ce denotă încrederea instituțiilor europene în cetățenii și autoritățile de la Chișinău și care va oferi oportunități reale de interconectare a R.Moldova în spațiul european. În ajunul reuniunii de la Bulboaca, Maia Sandu a oferit mai multe detalii despre subiectele ce vor fi discutate, subliniind că securitatea este cea mai arzătoare.

Este și o dovadă de susținere pentru că toate aceste țări vin aici, știind că la hotarul nostru este un război în desfășurare, este și un simbol de sprijin pentru Ucraina, evident că vom discuta acolo chestiuni ce țin de Ucraina și cum poate fi susținută Ucraina în continuare, cum putem readuce pacea pe continent. Astea sunt lucruri importante. Pentru noi este important că ne pot cunoaște mai bine cei care vin”, a declarat Maia Sandu la emisiunea „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Șeful statului a oferit detalii despre agenda summitului precum și interesul R.Moldova pentru fiecare chestiune în parte, subliniind că reuniunea va contribui la o consolidare a dialogului politic pe continentul european.

Securitatea este problema cea mai arzătoare și înțelegem cu toții de ce pentru că avem un război la hotar și pentru că ne dorim ca pacea să revină pe continent și să dormim liniștit știind că nu moare nimeni în Ucraina și că nu este niciun pericol pentru noi si pentru alte țări. Se va discuta ce se poate face pentru Ucraina, ce se poate face pentru R.Moldova, se va discuta în general cum consolidăm relațiile dintre state, așa încât toate problemele să le rezolvăm pe cale pașnică, să nu se recurgă la agresiuni așa cum a recurs Rusia”, a mai spus președintele.

În contextul asigurării securității, la Summit va fi abordat și subiectul privind securitatea cibernetică, precum și cea energetică.

O să discutăm cum grăbim cu toții tranziția la energia regenerabilă și cum construim mai multe linii de interconectare și pe energie electrică și pe gaze, așa încât să nu ne mai pomenim în situația în care să putem fi șantajați. Ne interesează și investițiile în eficiența energetică. Vrem să facem acest consum cât mai eficient și noi și statul să plătească cât mai puțin pentru acest consum”, a adăugat Maia Sandu.

Președintele a explicat că proiectele ce țin de interconectări vizează nu doar conexiuni energetice ci o integrare plenară a R. Moldova în spațiul european alături de România și Ucraina.

Interconectările merg dincolo de interconectările pe energie. Vrem să avem o economie dezvoltată să avem cale ferată, producătorii să poată să transporte ieftin și repede, vrem să avem drumuri mai bune și mai multe, vrem să avem poduri pentru că asta ne cer agenții economici și, inclusiv, investitorii străini care vin aici în R.Moldova, produc, au nevoie de piețe de export. Toate aceste lucruri vrem să le discutăm împreună pentru că dacă construim un proiect, acest proiect trebuie să servească și Ucrainei și R.Moldova și România, așa conectăm regiunea noastră la rețelele europene”, a mai spus Maia Sandu care a ținut să precizeze că după aceste discuții vor urma acțiuni concrete lansate de liderii europeni.