Parcursul european al R.Moldova și eforturile comune ale statelor europene de a menține pacea și securitatea în regiune, discutate de Dorin Recean cu oficialii europeni

Parcursul european al Republicii Moldova și eforturile comune ale statelor europene de a menține pacea și securitatea în regiune au fost subiectele discutate, joi, 1 iunie, în cadrul unei serii de întrevederi ale prim-ministrului Dorin Recean cu omologii săi europeni, în marja celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene, organizat în Republica Moldova, anunță serviciul de presă al Guvernului.

În discuția cu omologul său suedez, Ulf Kristersson, premierul Dorin Recean a mulțumit Regatului Suediei, care deține președinția Consiliului UE, pentru susținerea parcursului european al Republicii Moldova. Părțile au vorbit despre mecanismele de îmbunătățire a combaterii dezinformării și fortificării securității, dar s-au referit și la proiectele comune, implementate de Suedia în țara noastră, în domeniul dezvoltării economice, consolidării democrației și protecției mediului. Prim-ministrul Dorin Recean a reiterat hotărârea fermă a țării noastre de a se integra în Uniunea Europeană, evidențiind faptul că Republica Moldova împărtășește valori democratice comune cu statele UE. 

Prim-ministrul Dorin Recean a discutat și cu premierul Macedoniei de Nord, Dimitar Kovačevski, despre experiența ambelor state în procesul de integrare în Uniunea Europeană. Omologii au fost unanimi în ideea de aprofundare a relațiilor bilaterale pe domenii de interes comun.

Dezvoltarea parteneriatului strategic, a relațiilor sociale și investiționale dintre Republica Moldova și Bulgaria au fost subiectele abordate în cadrul dialogului dintre prim-ministrul Dorin Recean cu președintele bulgar, Rumen Radev. Oficialii s-au referit la situația de securitate regională, precum și la posibilitățile de dezvoltare a relațiilor comercial-economice dintre cele două state. A fost menționat suportul considerabil al Bulgariei pentru susținerea minorității bulgare din țara noastră.

Sprijinul consistent și prompt, oferit Republicii Moldova în procesul de gestionare a crizei refugiaților, a fost apreciat în discuția lui Dorin Recean cu șeful Guvernului Croației, Andrej Plenković. Oficialul croat a apreciat modul în care țara noastră reușește să facă față provocărilor și, în același timp, să continue procesul de aliniere la standardele europene. Premierul moldovean a exprimat recunoștință pentru suportul ferm al Republicii Croația pentru parcursul european al țării noastre și a evidențiat eforturile întreprinse de autorități pentru a reforma justiția, a combate corupția și pentru a redresa economia. 

Susținerea Belgiei pentru procesele de transformare internă a Republicii Moldova în calea de integrare în Uniunea Europeană a fost reiterată de prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander de Croo, în cadrul dialogului cu premierul Dorin Recean. Oficialii au abordat  posibilitățile de aprofundare a agendei bilaterale, în special în sectorul economic, investițional și social. În acest sens, au fost abordate unele aspecte privind deschiderea Ambasadei Belgiei la Chișinău, la 1 noiembrie curent. Prim-ministrul Alexander de Croo a apreciat suportul și solidaritatea manifestată de Republica Moldova în raport cu Ucraina.

De asemenea, șeful Cabinetului de miniștri, Dorin Recean, a avut o întrevedere cu prim-ministra Islandei, Katrín Jakobsdóttir. Interlocutorii s-au referit la perspectivele dezvoltării dialogului politic între cele două state și la cooperarea în diverse domenii, în mod special, în cel energetic. Premierul moldovean i-a adresat felicitări prim-ministrei Katrín Jakobsdóttir pentru finalizarea cu succes a președinției Islandei în Consiliul Europei.

Agenda întrevederilor bilaterale ale prim-ministrului Dorin Recean s-a încheiat cu discuția avută cu prim-ministrul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel. Oficialii s-au referit la organizarea în perspectivă a unui Forum al oamenilor de afaceri moldo-luxemburghezi, pentru a impulsiona cooperarea economică, comercială și investițională dintre cele două state.