Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, a declarat că regiunea Mării Negre este în prezent „butoiul cu pulbere” al Europei și că este de așteptat ca „intensitatea războiului hibrid din zonă” să crească, aceasta cerând o prezență militară sporită a NATO în această zonă. Alina Gorghiu a făcut aceste declarații la Vilnius, unde participă la o reuniune a preşedinţilor de parlamente din ţările membre NATO dedicată planului de sprijinire a Ucrainei, transmite Digi24.ro.

Ce se întâmplă de luni de zile în Ucraina este un strategic wake-up call. Pentru România, pentru Uniunea Europeană, pentru NATO. Iar una dintre cele mai presante probleme este Marea Neagră şi, de asemenea, Flancul estic în ansamblul său. Alianţa a recunoscut deja acest spaţiu drept zonă de interes strategic. Însă, în acest moment, Marea Neagră este butoiul cu pulbere al Europei! Ne aşteptăm ca intensitatea războiului hibrid din zonă să crească. Atât România, cât şi Republica Moldova acordă atenţie războiului informaţional care are loc. Maia Sandu, preşedinta Republicii Moldova, a anunţat, chiar săptămâna aceasta, o iniţiativă legislativă pentru înfiinţarea unui Centru Naţional pentru combaterea propagandei şi dezinformării alimentate de Federaţia Rusă. Acest nou tip de război este o ameninţare pentru toate statele de pe flancul estic al Alianţei. Şi chiar dacă ţinem lucrurile sub control, NATO în ansamblu trebuie să ia atitudine. Iar un mod sigur de a face asta este prin formularea unei strategii pentru Marea Neagră. Cu toţii îi simţim necesitatea", a spus Alina Gorghiu, informează Agerpres.

România, potrivit ei, „cere o prezenţă militară sporită pe Flancul estic”, având nevoie de capacităţi de apărare aeriană şi antirachetă.

Trebuie să restabilim prezenţa maritimă aliată în Marea Neagră. Legătura cu tema acestui panel e puternică. Pentru că dacă Marea Neagră rămâne blocată, atunci trebuie să găsim noi moduri de a ajuta Ucraina. Reconstrucţia Ucrainei este dificilă fără securitate şi stabilite pe Flancul estic", a spus președintele interimar al Senatului.

Gorghiu a adăugat că România va contribui la reconstrucția Ucrainei, care a suferit deja o contracție de 30% din PIB din cauza războiului.

Avem Portul Constanţa, o reţea rutieră şi feroviară care poate facilita transportul mărfurilor. Deja lucrăm la îmbunătăţirea conectivităţii transfrontaliere. Şi am făcut mari progrese: anul acesta, România a deschis două puncte de trecere a frontierei cu Ucraina. Totul trebuie să fie făcut corect încă de la început. Şi la cele mai înalte standarde internaţionale. OCDE, spre exemplu, a recunoscut la începutul acestui an Ucraina drept un potenţial membru în viitor. În acest punct, însă, trebuie să ne sortăm priorităţile. Principalul obiectiv al României la Summitul NATO de la Vilnius este asigurarea unui pachet de sprijin politic şi practic pentru Ucraina. Nu uităm. România rămâne angajată concluziilor Summitului de la Bucureşti din 2008: Ucraina şi Georgia, membrii în viitor ai Alianţei”, a afirmat Gorghiu.

Gorghiu a punctat că Ucraina şi Republica Moldova trebuie să meargă împreună pe calea europeană.

Lucrurile se mişcă repede. Ucraina şi Republica Moldova trebuie să meargă împreună pe calea europeană. Este important ca, până la finalul acestui an, atât Ucraina şi Republica Moldova să poată începe negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Vrem să vedem o decizie în acest sens cât mai rapid posibil. În final, vă spun că Ucraina va fi reconstruită. Dar modul în care facem asta va avea implicaţii pentru UE, pentru securitatea sa şi pentru prosperitatea sa economică. O Ucraină puternică şi liberă va însemna o Europă mai puternică şi sigură”, a transmis Gorghiu.