Republica Moldova nu are nevoie astăzi de proteste în domeniul agriculturii, ci de cooperare și platforme de dialog. O spune fostul președinte al Asociației „Agrocereale”, Igor Grigoriev, după ce reprezentanții Asociației „Forța Fermierilor” au anunțat un protest non-stop începând cu data de 7 iunie. Potrivit lui Igor Grigoriev, Republica Moldova nu ar trebui să se alăture interdicției de import a produselor cerealiere ucrainene, întrucât această decizie ar determina Kievul să aplice sancțiuni produselor moldovenești, notează IPN.

Uniunea Europeană a decis menținerea interdicției de import a produselor cerealiere din Ucraina până la data de 15 septembrie. Decizia a fost luată după ce la începutul lunii mai Uniunea Europeană a impus restricţii pentru importurile de grâu, porumb, rapiţă şi floarea-soarelui provenite din Ucraina, astfel diminuând oferta în exces de cereale în Bulgaria, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia.

Uniunea Europeană a prelungit interdicția de export a producției cerealiere din Ucraina în cinci state: Bulgaria, România, Ungaria, Slovacia, Polonia. Această măsură ține de acțiunea celor cinci state de a scoate din depozitele lor interne produsele cerealiere. Deoarece de la începutul războiului, aceste state au importat masiv produse cerealiere din Ucraina, deoarece sunt țări procesatoare foarte mari. Astfel, se procesa marfa ucraineană care era la un preț foarte mic, pentru că ucrainenii scoteau marfa din țara la prețuri foarte mici, prețuri care n-au fost niciodată în zona Mării Nerge și a bazinului dunărean. Când agricultorii din statele respective s-au revoltat că au stocuri, Uniunea Europeană a fost nevoită să intervină cu astfel de interdicții”, a explicat ex-președintele Asociației „Agrocereale”, Igor Grigoriev, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei.

Potrivit lui Igor Grigoriev, Guvernul de la Chișinău nu ar trebui să se alăture interdicțiilor europene întrucât cerealele ucrainene doar tranzitează Republica Moldova.

Lucrul acesta deloc nu afectează Republica Moldova. Niciodată Republica Moldova n-a fost importator masiv de produse cerealiere. Fie până la război, fie după începutul războiului. Doar că de la declanșarea războiului, agenții noștri economici care fac business din intermediere, au intermediat mai multe tranzacții cu producție cerealieră ucraineană. Produsele cerealiere doar au tranzitat țara, dar aceste tranzacții nu se consideră tranzacții de import”, a mai explicat Igor Grigoriev.

De asemenea, potrivit lui Grigoriev, interzicerea importurilor produselor cerealiere ucrainene ar avea consecințe politice în relația Chișinău-Kiev și ar afecta economic producătorii de fructe și legume care-și exportă produsele în Ucraina.

Dacă Republica Moldova s-ar alătura acestor sancțiuni, asta ar afecta cooperarea cu Kievul direct, politic și economic. La ședințele cu premierul Recean erau prezenți și reprezentanții Moldova-Fruct. Ei au menționat că dacă Ucraina va aplica, în oglindă, astfel de interdicții, primii vor fi afectați producătorii de fructe și legume. În condițiile războiului, exportul fructelor și legumelor în Ucraina a crescut, iar producătorii noștri au de beneficiat de pe urma acestor tranzacții. Noi astăzi în Republica Moldova nu avem nevoie de proteste în agricultură. Din contra, în condițiile unui an dificil, avem nevoie de cooperare ”, a mai spus ex-președintele Asociației „Agrocereale”.

Anterior, Asociația „Forța Fermierilor” a anunțat că va organiza în Piața Marii Adunări Naționale un protest non-stop în perioada 7-30 iunie. Potrivit unei declarații depuse la Primăria Chișinău, la protest va fi adusă și tehnică agricolă.