Kremlinul și-a asmuțit propagandiștii pe președintele Maia Sandu. Văzând că R. Moldova iese din sfera de influență a Rusiei, Moscova atacă tot mai dur și folosește toate instrumentele pe care le are la dispoziție pentru a o deturna de pe parcursul european. În cadrul unei emisiuni la televiziunea de stat a Rusiei, Pervîi Kanal, șeful statului a fost ținta unor nenumărate acuzații și falsuri, profilul ei fiind analizat de așa ziși psihologi, jurnaliști, politologi, stiliști sau specialiști în securitate. Toate cu un singur scop: pentru a insufla spectatorilor că Maia Sandu ar fi omul Occidentului, ar avea probleme psihologice și apucături sadice, ar sluji intereselor României și ar vrea să distrugă R. Moldova.

Emisiunea ”Păpușile urmașului lui Tutti” este moderată de Maria Butina, condamnată în 2018 în Statele Unite pentru spionaj în favoarea Moscovei. Ea și-a recunoscut vina și a petrecut aproximativ un an în închisoare. Ea este cunoscută drept o mare iubitoare de arme de foc și susținătoare înflăcărată a partidului lui Vladimir Putin, Rusia Unită.

Chiar din debutul emisiunii este lansat primul fals, precum că Maia Sandu, în cadrul summitului CPE care a avut loc pe 1 iunie în R. Moldova, ”după al treilea pahar de vin”,  i-ar fi promis liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski, că va permite armatei ucrainene să intre în regiunea transnistreană pentru ”a rezolva problema depozitelor de muniții și trupelor staționate la Cobasna”. Informația a fost răspândită activ pe canalele de Telegram în ziua summitului, însă a fost dezmințită de Președinție, care a notat că șeful statului nu i-a făcut astfel de promisiuni lui Zelenski.

Din insinuările moderatoarei, Zelenski ar fi venit la summit după o beție la Odesa, în timp ce liderii europeni prezenți la eveniment ar fi consumat vin moldovenesc în abundență.

Invitații s-au mai arătat nemulțumiți că Maia Sandu și Volodimir Zelenski au vorbit în cadrul summitului într-o engleză ”stricată”, deși cunosc limba rusă la perfecție.

Emisiunea continuă cu repetarea retoricii oponenților politici ai președintelui Maia Sandu, invitații acuzând-o ba că este finanțată de Soros, ba că ar fi fost recrutată de serviciile occidentale.

Ea a fost demult recrutată de serviciile occidentale și lucrează pentru ele. Se comportă dur și nu acceptă compromise în raport cu cetățenii săi. E un om foarte dur, predispus la crize de nervi. Dacă cineva mi-ar spune că are tendințe maniacale, nu m-aș mira” a declarat unul dintre invitați, poligrafologul Roman Ustiujanin.

Iar expertul militar Andrei Klințevici a declarat că Maia Sandu ar fi fost recrutată de CIA încă de pe vremea când studia la Harvard, acolo fiindu-i ”implantată în cap programa rusofobă”.

Este un lichidator carismatic al R. Moldova. Tot ce face ea este pentru a se apropia de scopul său, de a distruge, pur și simplu, R. Moldova ca stat independent” a declarat Klințevici.

În continuare, pentru a întări argumentele cu privire la ”rusofobia” Maiei Sandu și a arăta că șeful statului ”a vândut” R. Moldova României, realizatorii emisiunii au prezentat câteva declarații ale unor cetățeni moldoveni afectați de propaganda Kremlinului, care spun în limba rusă că limba vorbită de ei este ”moldovenească” și nu română. Acțiunile Maiei Sandu, potrivit unui invitat, așa zisul jurnalist din regiunea transnistreană Vladimir Muzicenko, ar putea duce la izbucnirea unui nou război pe Nistru.

Poziția actualei guvernări în frunte cu Maia Sandu duce la repetarea scenariului din 1992. Ea a intrat în contact strâns cu Zelenski, pe care îl consideră curatorul său, discută cu urmașii naziștilor, precum președintele României, Klaus Iohannis, și ea singură e cetățeancă a României. Principalul ei curator e Zelenski. Dar ea e cetățean al României, așa că trebuie să se supună lui Iohannis. Transnistria e foarte pașnică, tragedia ei e că nu are granițe comune cu Rusia. Baza militară care se află în România va trece ușor la sudul R. Moldova. Atacul asupra depozitelor de la Cobasna va avea loc din mai multe părți” a declarat Muzicenko.

Maia Sandu este prezentată drept un om cu grave probleme psihice, înconjurată de persoane dependente de substanțe narcotice și pornografie. Invitații vociferează informații fără prezenta și dovezi, spunând că liderul de la Chișinău își cumpără flori, despre care se laudă că i-au fost dăruite, nu mănâncă niciodată la cantine și se teme să nu fie otrăvită. 

Putem spune că Sandu nu știe deloc să se îmbrace, stilul ei este neinteresant și plictisitor. Folosește cana ei galbenă pentru a se ascunde de oameni, de conaționalii săi, nu are nici familie, nici copii. Culoarea galbenă le place oamenilor bolnavi de schizofrenie, ea poate nu are această boală, dar este foarte dură” a declarat stilistul Aliona Korobeinikova.

Iar fostul redactor-șef al site-ului afiliat PSRM, Bloknot-Moldova, Mihail Ahremțev, invitat în platou, a acuzat-o pe Maia Sandu de persecuție politică.

Când am început să sap în locuri unde ea nu vrea, vorbesc de cazurile de corupție, s-au început amenințările la adresa mea și a familiei mele, așa că acum un an am decis să plec în Rusia pentru că în R. Moldova era deja periculos să rămân. Am fost amenințat inclusiv de oficiali guvernamentali, mi s-au promis dosare penale pentru declarațiile mele cu privire la corupție” a declarat acesta.

Tot el a acuzat România că, în timpul pandemiei de COVID-19, a livrat în R. Moldova vaccinuri expirate, cu care ar fi vrut să-i omoare pe moldoveni.

Înainte să plece din R. Moldova, Ahremțev a fost liderul Partidului „Ai Noștri”, care a salutat recunoașterea de către Rusia a independenței Republicilor Populare Donețk și Lugansk. Acesta a activat în cadrul surselor mass-media afiliate PSRM și a candidat pe listele Partidului Socialiștilor în cadrul alegerilor parlamentare din 2014.

La final, fostul ambasador special al Rusiei pentru reglementarea transnistreană, Serghei Gubarev, a comentat intențiile Chișinăului de a părăsi CSI, întrebându-se ”cum vor reacționa la o asemenea decizie cei peste 750 de mii de cetățeni moldoveni care lucrează în Rusia. Cifra reprezintă încă un fals, în contextul în care, potrivit chiar autorităților ruse, în 2021 doar aproximativ 130 de mii de moldoveni se aflau pe teritoriul Rusiei. Această cifră a scăzut și mai tare după începutul războiului din Ucraina și decretarea de către Kremlin a mobilizării parțiale.

Postul de televiziune rusesc Pervîi Kanal este deținut în materie de 75% de Guvernul Rusiei.