Mircea Geoană, după întrevederea cu Nicu Popescu: Cooperarea cu NATO va ajuta R. Moldova să implementeze reformele pentru aderarea la UE
Cooperarea cu NATO va ajuta R. Moldova șă pună în aplicare reformele necesare aderării la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, care s-a văzut astăzi la sediul Alianței din Bruxelles cu ministrul de Externe, Nicu Popescu.
”NATO sprijină securitatea Republicii Moldova cu respectarea deplină a neutralității sale constituționale. NATO își intensifică sprijinul politic și practic în conformitate cu solicitările sale, inclusiv printr-un pachet de consolidare a capacității de apărare, pentru a sprijini dezvoltarea și modernizarea instituțiilor de apărare și securitate ale R. Moldova. Aliații susțin pe deplin integrarea europeană a R. Moldova. Viitorul R. Moldova se află în familia democrațiilor europene. Acest lucru nu a fost niciodată mai important, iar cooperarea noastră nu a fost niciodată mai strânsă” a declarat Geoană.
Secretarul general adjunct al NATO a subliniat că ”Rusia, continuă să folosească tactici de război hibrid, recurgând la presiune socială și economică, șantaj energetic și încercări de destabilizare a democrațiilor noastre.”
”Din păcate, R. Moldova se confruntă cu aceste amenințări, dar răspunde însă cu determinare acestei situații de securitate, prin consolidarea securității naționale și rezilienței, prin dublarea cheltuielilor pentru apărare în acest an. R. Moldova se angajează ferm față de viitorul ei european, așa cum am văzut când ați găzduit cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene la Chișinău, săptămâna trecută, unde aeronavele NATO AWACS au contribuit la securizarea spațiului aerian” a adăugat acesta.
La rândul său, Nicu Popescu a subliniat că ”în ultimii 30 de ani, NATO a sprijinit întotdeauna procesul de reformă în R. Moldova, consolidarea democratică în R. Moldova”.
”Intenționăm să colaborăm și în viitor cu NATO pentru a continua consolidarea democrației moldovenești în contextul agresiunii brutale a Rusiei împotriva Ucrainei, într-un moment foarte periculos pentru istoria continentului european. Este mai important ca niciodată ca R. Moldova să nu fie singură. Este mai important ca oricând pentru R. Moldova să consolideze, să aprofundeze și să accelereze parteneriatele sale atât cu organizațiile, cât și cu statele care susțin democrația moldovenească, libertatea și drumul nostru spre familia europeană a națiunilor” a notat Popescu.
Oficialul moldovean a mai punctat că NATO este un partener foarte important care a contribuit la menținerea păcii pe continentul european. Potrivit lui, prin colaborarea cu R. Moldova, va contribui la pacea, stabilitatea și calmul în stat și în regiune.