Președinția prezintă Conceptul privind crearea Curții Anticorupție, instituție care urmează să fie creată la inițiativa Maiei Sandu. Astfel, potrivit documentului publicat, instanța va avea până la 15 judecători, selectați prin concurs de către CSM în bază de merit și experiență, și numiți de președinte. Aceștia vor analiza toate cauzele de la Procuratura Anticorupție si toate contestațiile pe actele Autorității Naționale de Integritate inclusiv cererile de confiscare a averii nejustificate.

La fel, legalitatea actelor ANI și cererile de confiscare a averii nejustificate în folosul statului vor fi examinate într-o singură procedură de judecătoria anticorupție, prin derogare de la prevederile actuale.

Dosarele aflate pe rol în alte instanțe de judecată vor fi transferate la judecătoria specializată. Transferul dosarelor aflate la etapa cercetării judecătorești (după prima etapă, preliminară) va avea loc în baza unor temeiuri clare. 

Pentru selectarea judecătorilor Curții Anticorupție, CSM va avea împuterniciri suplimentare de verificare a integrității și probității candidaților.

Criteriile de selecție includ: experiență de judecător din R. Moldova sau din străinătate, (potențial altă experiență relevantă a candidaților calificați pentru a fi numiți judecători), reputație ireproșabilă, calități profesionale necesare pentru instanța anticorupție.

Judecătorii de la instanța anticorupție vor avea un mandat de 5 ani, după care vor reveni la poziția anterioară de judecător sau (în cazul judecătorilor nou numiți) vor fi transferați în funcția de judecător la prima instanță în Chișinău.

Candidații la funcția de judecător la instanța anticorupție vor aplica pentru obținerea accesului la secretul de stat concomitent cu înregistrarea în concurs. Refuzul accesului la secret de stat poate constitui temei de refuz în numirea în funcție.

Colegiul anticorupție al Curții de Apel va avea până la 6 judecători, cărora le vor fi aplicate criterii similare de selecție. Componența colegiului va fi aprobată de către CSM la propunerea Președintelui Curții de Apel. Salarizarea, garanțiile și verificarea continuă a integrității

Judecătorii în instanța anticorupție vor avea salariu apropiat de cel al unui judecător la Curtea Supremă după reformă (în jur de 45 mii lei). Salariul grefierilor și asistenților la fel va fi semnificativ majorat.

Ca și garanții suplimentare, judecătorii vor beneficia de paza de stat la solicitare și locuințe de serviciu pentru cei din afara Chișinăului.

Totodată, legea propune un mecanism dedicat de verificare a integrității, de către ANI (verificarea anuală a declarațiilor) și de către CSM (verificare periodică). 

Instanța își va începe efectiv lucru când vor fi numiți cel puțin 4 judecători. Din acest moment, dosarele aflate în examinare la alte judecătorii se transmit instanței anticorupție în decurs de o luna, dacă încă nu au ajuns la faza de dezbateri judiciare.

Dosarele care au ajuns la faza de dezbateri judiciare, urmează a fi finalizate în termen de 5 luni de la data intrării în vigoare a legii. Lipsa de activitate pe cauzele penale în acest termen, determină transmiterea cauzei către instanța anticorupție. Alte elemente importante pentru implementare legii și organizarea instanței includ următoarele. Pentru a asigura inițierea organizării activității instanței legea va fi transmisă Parlamentului pentru examinarea în această sesiune parlamentară. Totodată, textul legii va fi transmis Comisiei de la Veneția după aprobarea legii, cu asigurările de ajustare ulterioară a legii. o Judecătorii numiți sau transferați la instanța anticorupție vor trece evaluarea externă extraordinară (vetting) după curțile de apel.

Deschide și: În R.Moldova va fi creată Curtea Anticorupție. Sandu: Suntem obligați să pedepsim marii corupți. Să nu le permitem să ne mai controleze țara