Președintele Maia Sandu a vizitat localitatea Cărpineni, din raionul Hîncești – al doilea sat ca mărime din Republica Moldova. Șeful statului a menționat că localitatea este un bun exemplu de realizare a proiectelor de dezvoltare locală, precum construcția drumurilor, amenajarea locurilor de odihnă pentru maturi și terenurilor de joacă pentru copii.

Aceste lucruri, dar și multe altele au fost posibile prin conlucrarea eficientă a autorităților locale cu partenerii de dezvoltare, dar și datorită băștinașilor care se implică în treburile comunității și contribuie la realizarea proiectelor”, a spus Sandu.

Președintele a vizitat și Casa de cultură a cărei fațadă este renovată printr-un proiect co-finanțat prin Programul național „Satul European”.  Tot prin „Satul European” este finanțat parțial un alt proiect prin care sunt susținute micile afaceri.În localitate funcționează și un Centru pentru susținerea afacerilor locale.

Printre antreprenorii beneficiari sunt soții Sergiu și Maria Chirinciuc, care în 2013 au revenit din Italia și au o creat o mică fabrică de producere a pastelor făinoase. Astăzi brandul „Carpini” este cunoscut în întreaga țară. Crearea condițiilor pentru dezvoltarea micilor afaceri în localitățile rurale este esențială pentru reanimarea localităților noastre și asigurarea unui trai mai bun acasă”, a spus șeful statului.