Subiectul circulației cetățenilor din stânga Nistrului a fost discutat la ședința membrilor Comisiei parlamentare speciale de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova.La eveniment au mai participat vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, precum și reprezentanți ai Agenției Servicii Publice, ai Serviciului Fiscal de Stat, ai Inspectoratului General al Poliției etc.

Participanții s-au referit la mecanismul de emitere a numerelor de înmatriculare neutre pentru autovehicule și la situația feribotului de la Molovata. De asemenea, la ședință s-a discutat despre ultimele evoluții în procesul de reglementare a conflictului transnistrean.

Comisia parlamentară specială de monitorizare și control parlamentar asupra realizării politicii de reintegrare a Republicii Moldova a fost creată la propunerea Președintelui Parlamentului, Igor Grosu. Obiectivul ei este de a monitoriza și evalua situația privind politicile de reintegrare și de a elabora propuneri și recomandări, care ar permite redobândirea încrederii și apropierea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului.