Politicianul fugar Ilan Șor, condamnat penal în dosarul furtului miliardului, ar urma să își ispășească pedeapsa în închisorile din R. Moldova. Autoritățile de la Chișinău vor expedia în următoarele zile în Israel cererea de extrădare a lui Șor pentru ispășirea pedepsei, a declarat la TV8 ministrul Justiției, Veronica Mihailov Moraru. Oficialul a recunoscut că nu există certitudine că în acest răstimp penalul Șor nu va părăsi teritoriul Israelului, dar și-a exprimat siguranța că un răspuns de la autoritățile israeliene va veni în scurt timp.

Mihailov-Moraru a precizat că autoritățile de la Chișinău au solicitat extrădarea lui Șor și în anul 2019 în cadrul procedurii de urmărire penală. Acum însă, după decizia Curții de Apel, Ilan Șor a obținut statutul de persoană condamnată definitiv.

Odată cu decizia Curții de Apel statutul s-a schimbat, este condamnat definitiv, fapt pentru care am anunțat autoritățile israeliene, am recepționat decizi Curții de Apel, deloc mică, destul de voluminoasă, traducerea a durat ceva zile și se completează cererea de extrădare și zilele următoare va fi expediată autorităților cu solicitarea cât mai rapidă de executare a pedepsei pe teritoriul R.Moldova. Solicitarea a fost transmisă și în 2019 pentru tragerea la răspundere penală, dar acum pentru că s-a schimbat statutul, noi ajustăm circumstanțele, acum extrădarea este pentru executarea pedepsei”, a precizat ministra Justiției.

Autoritățile de la Chișinău speră la un răspuns din Israel în scurt timp, deși nu au certitudinea că Ilan Șor în această perioadă de timp nu va părăsi teritoriul Israelului.

Eu cred că într-un timp destul de scurt, noi, cel puțin, vom avea un răspuns. Nu avem certitudinea că nu ar putea părăsi (n.a. teritoriul Israelului), dar avem informația că Interpolul este la curent că el are statut de condamnat”, spus ministrul, precizând că mai multe bunuri deținute de Ilan Șor au fost confiscate și acum se urmărește valorificarea acestora.

Comentând aserțiunile din spațiul public precum că decizia Curții Constituționale de lichidare a Partidului „Șor” ar crea premise pentru absolvirea de pedeapsă a persoanelor cercetate în dosarul finanțării ilegale a Partidului Șor, Mihailov-Moraru a opinat că această deducție ar fi una lipsită de orice temei, deoarece este cercetată fapta comisă de o anumită persoană și nu partidul.

Când vine vorba de o anumită cauză penală se individualizează o anumită acțiune criminală și se constată probe și persoana poartă răspundere. Este vorba despre declararea neconstituțională a partidului, este pentru activitatea partidului în ansamblu, avem legi care reglementează activitatea partidelor, pentru că acest partid dacă ajunge la putere el va reprezenta interesele statului. În privința dlui Șor este un dosar cu decizie finală. Una cu alta nu are nicio treabă. Este răspunderea individuală. Acțiunea de finanțare ilegală există și persoana urmează să răspundă”, a explicat Veronica Mihailov-Moraru.

Ministrul Justiției a calificat decizia Curții Constituționale din 19 iunie drept una dură, care va fi pe viitor o atenționare pentru alte partide că nu își pot permite acțiuni ce lezează securitatea R. Moldova.

Eu nu consider deloc această decizie drept una simbolică. Sancțiunea de dizolvarea a unui partid politic în condițiile în care noi avem dreptul la libera asociere, o normă stabilită și în Constituție, este considerat și la nivel european o sancțiune foarte dură. Fiindcă ajungi la decizia de a dizolva un partid doar în ultima instanță, când constați niște abateri foarte grave și asta este un semnal foarte puternic pentru toți și faptul că pe viitor și alte partide vor fi atenționate că nu pot repeta că vor fi sancționate”, a mai spus Ministra Justiției.

Amintim că, pe 19 iunie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional Partidul ”ȘOR” și a dispus lichidarea acestuia. Deputații și aleșii locali din partea acestui partid, potrivit deciziei CCM, își continuă activitatea cu statut de ales independent fără drept de asociere politică.