Acum un an, la 23 iunie 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Cu prilejul evenimentului, președintele țării, Maia Sandu, a venit cu un mesaj prin care subliniază importanța sprijinului altor state acordat țării noastre 
Este o etapă în drumul nostru către UE, o etapă care ne-a confirmat că avem sprijinul țărilor europene pentru construirea viitorului nostru în cadrul familiei europene. În calea noastră de aderare la Uniunea Europeană au loc cele mai multe transformări și beneficiem de cel mai mare ajutor. Datorită sprijinului acordat de partenerii europeni, reușim să îmbunătățim condițiile în școli și grădinițe, să modernizăm drumuri, să construim poduri, rețele de apă și canalizare, să renovăm case de cultură și să întărim capacitatea instituțiilor noastre de a asigura pacea și securitatea cetățenilor noștri”, a subliniat șeful statului.
Totodată, Maia Sandu, menționează că procesul de aderare la UE este unul complex, constituit din mai mulți pași pe care urmează să-i facă statul.
Înțelegem cu toții că transformarea Moldovei într-o țară europeană presupune mai multe etape, multă muncă și multe schimbări, dar cu fiecare etapă, an cu an, ne apropiem de momentul în care vom deveni un stat european. Și vom fi mândri de ce am făcut pentru țara și copiii noștri”, a declarat Maia Sandu.