Astăzi se împlinesc 83 de ani de la una dintre cele mai negre file din istoria neamului românesc. Pe 28 iunie 1940 s-a produs raptul Basarabiei, nordului Bucovinei și al Ținutului Herta, în urma unui ultimatum înaintat de către URSS Regatului României. Pus sub o presiune politică dictată de diplomația murdară a marilor puteri globale și fiind sfătuit de „aliați” să accepte condițiile guvernului sovietic, Bucureștiul a cedat acestuia teritoriile cerute, în total o suprafață de 50.762 km2 cu o populație de aproximativ 4 milioane de locuitori, majoritatea etnici români.

Pe 26 iunie 1940, Guvernul Regatului României primea o notă ultimativă din partea reprezentanților URSS, în care i se cerea să cedeze Basarabia și Bucovina de Nord.

În interesul „restabilirii adevărului”

În acel text, ministrul de Externe sovietic Veaceslav Molotov susținea că România ar fi profitat de slăbiciunea militară a Rusiei și a rupt teritoriul Basarabiei din Uniunea Sovietică în 1918, „călcând prin aceasta unitatea seculară a Basarabiei, populată în principal cu ucraineni, cu Republica sovietică ucraineană”.

„Uniunea sovietică nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forța a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o singură dată și deschis în fața întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS este de domeniul trecutului, iar situația internațională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moștenite din trecut pentru a pune în fine bazele unei păci solide între țări, URSS consideră necesar și oportun ca, în interesul restabilirii adevărului, să pășească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei la Uniunea sovietică”, se mai spunea în textul documentului.

Astfel, guvernul sovietic cerea Regatului României să înapoieze „cu orice preț” Uniunii sovietice teritoriul Basarabiei și să transmită Uniunii sovietice partea de nord a Bucovinei, cu mențiunea că așteaptă un răspuns nu mai târziu de data de 27 iunie.

S-a operat cu manipulări ale istoriei

Studiile istorice au remarcat în repetate rânduri că nota ultimativă a sovieticilor nu are niciun fel de susținere în realitate, din mai multe motive.

În primul rând, în Basarabia nu a existat niciodată o majoritate ucraineană și nici nu a avut vreo „unitate seculară” cu Ucraina. Dimpotrivă, încă de la anexarea din 1812 de către Imperiul Rus, majoritatea etnică a fost mereu românească. Aceeași situație era valabilă și în cazul Bucovinei.

În al doilea rând, Basarabia și-a declarat independența în 1918 față de Republica Federativă Rusia. URSS a fost creată în 1922. Așadar, România nu putea să „desfacă” de la URSS Basarabia pentru simplul motiv că Uniunea Sovietică nu exista.

Dacă cineva trebuia să primească o compensație, acela era Regatul României, pentru cei 107 ani de ocupație rusească, nicidecum URSS.

Din păcate, Regatul României era la acel moment prăbușit în interior, de facto, așa că nu a avut cine să răspundă cum se cuvine acestei note ultimative batjocoritoare din partea URSS.

S-a evitat folosirea noțiunii de „cedare”

Regatul României a transmis guvernului sovietic că sunt necesare „negocieri imediate asupra unei largi categorii de probleme”, răspuns ce nu a fost pe placul URSS, care cerea României supunere absolută și acceptarea necondiționată, fără negocieri, a condițiilor impuse.

Drept urmare, la 27 iunie, Rusia a înaintat un al doilea ultimatum, prin care a cerut evacuarea administrației și armatei române din Basarabia și nordul Bucovinei în decurs de patru zile.

A doua zi, guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după ce primise și sfaturi din partea Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice.

Decizia de acceptare a ultimatumului sovietic și de executare a unei „retrageri” (s-a evitat folosirea cuvântului „cedare") din Basarabia și nordul Bucovinei a fost luată în Consiliul de Coroană din noaptea de 27- 28 iunie 1940.

În jurnalul regelui Carol al II-lea se consemnează că au fost 6 voturi pentru respingerea ultimatumului, 20 de voturi pentru acceptarea acestuia și o singură abținere.

Regele și-a aplecat capul în fața presiunii rusești

În dimineața zilei de 28 iunie, prin comunicatul nr. 25 al Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre existența ultimatumului și acceptarea acestuia.

În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00.

Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

Guvernul român a căutat să evite, chiar dacă doar temporar, un război cu Uniunea Sovietică.

Ca urmare, toate instalațiile militare au fost cedate fără a fi distruse și fără a se trage un singur foc de armă, armata română având ordine stricte să nu răspundă niciunei provocări.

Peste 200.000 de locuitori de toate etniile s-au refugiat în România în cele câteva zile care au urmat după 28 iunie.

Ideologizare forțată și deportări

Doar o mică parte a populației Basarabiei și Bucovinei a întâmpinat anexarea sovietică cu sentiment pozitiv.

Potrivit profesorului Anton Moraru, doctor habilitat în istorie, caracterul de ocupaţie al Basarabiei din 1940 s-a văzut foarte clar şi convingător în politica regimului comunist promovată faţă de populaţia Basarabiei, Nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, documentele de arhivă aratând că populaţia acestor teritorii a respins regimul de ocupaţie.

„Cele mai mici proteste erau curmate şi reprimate de forţele NKVD-iste şi KGB-iste ruseşti. După unele date, numai în 1940-1941, regimul comunist de ocupaţie a arestat, maltratat, amendat, condamnat, deportat şi împuşcat peste 300 de mii de oameni din Basarabia, Nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, inclusiv 32 mii de oameni nevinovaţi, care au fost deportaţi la 12-13 iunie 1941”, spunea Anton Moraru.

În cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovineiau fost alipite la RSS Ucraineană.

Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RASSM, republica autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina.

Pierderile suferite în vara anului 1940 au afectat rolul și ponderea geopolitică și strategică a statului român în regiune. Dar cea mai grea lovitură primită a fost în plan moral. Dupa numai 22 de ani de la împlinirea unui ideal - România întregită - românii trebuiau să reia lupta pentru unitatea națională de la capăt.

Anexarea Basarabiei de către sovietici a anticipat instaurarea regimului comunist în spațiul românesc după 1944. Întrucât majoritatea etnică românească din Basarabia era alcătuită din țărani, iar această clasă era vizată de măsurile de teroare, represiunea capătă, în mod indirect, un pronunțat caracter antiromânesc.