Coaliţia nu va participa la dezbaterea moţiunii. -Un show electoral al celor care au furat miliardul
Deputaţii care formează majoritatea parlamentară consideră că moţiunea de cenzură depusă de socialişti, comunişti şi liberal-democraţi reprezintă un demers neserios şi nu vor participa la dezbaterea acesteia. „Considerăm că acest demers este cinic, pentru că printre semnatarii moţiunii de cenzură se regăsesc deputaţi care sunt investigaţi în cazul BEM sau care au fost beneficiari indirecţi ai furtului de la această bancă", se menţionează într-o declaraţie a majorităţii, remisă presei.
Potrivit majorităţii, „a critica guvernarea pentru că încearcă să rezolve o problemă generată tocmai de către semnatari ai moţiunii – este o dovadă de demagogie faţă de populaţia Republicii Moldova".
În declaraţie se mai spune că Guvernul, prin angajarea răspunderii pentru legile adoptate, nu face altceva decât să deblocheze economic ţara şi să îndeplinească toate angajamentele convenite cu FMI, angajamente necesare pentru a porni reformele şi a redresa situaţia din Republica Moldova, pentru a consolida sistemul financiar-bancar, pentru a acoperi găurile produse inclusiv prin implicarea semnatarilor moţiunii.
„Le reamintim tuturor de faptele deputaților PLDM, înainte ca acest Guvern să fie nevoit să își asume răspunderea. Acești deputați PLDM reprezintă partidul care s-a dovedit că a permis dezastrul de la BEM, administrând în mod direct BEM din 2009 până în 2014, creând schema care a dus la furtul din banca respectivă. Ei reprezintă partidul care își achita, anume din banii BEM, costurile pentru campaniile electorale, pentru arenda sediului PLDM, pentru plata consultanților politici, pentru plata automobilelor deputaților precum M. Ciobanu și V. Pistrinciuc, pentru plata mass-media de partid și jurnaliștilor de casă. Iar în acea perioadă, deputatul PLDM Chiril Lucinschi, care astăzi este investigat penal pentru modul în care și-a finanțat televiziunile sale din banii BEM, nu se gândea nici el la oamenii care vor acoperi furturile lui și ale șefului său de partid", se precizează în declaraţie.
Semnatarii amintesc şi de faptele deputaților PSRM și PCRM, înainte ca Guvernul să fie nevoit să își asume răspunderea. Potrivit deputaţilor din majoritate, acești parlamentari reprezintă partide ai căror reprezentanți, încă din anul 2005, au stat la baza formării primei scheme prin care s-a început delapidarea BEM, partide care au fost finanțate ani de-a rândul din această schemă frauduloasă. "Ei se prefac astăzi că au uitat de faptul că, încă din 2008-2009, au adoptat o decizie analogică cu "Investprivatbank", punând bazale delapidării BEM, iar persoanele vinovate de acea fraudă așa și au rămas nepedepsite".
"Astăzi, constatăm că anume cei care au pus bazele distrugerii BEM, respectiv PCRM și PSRM, și-au dat mâna cu PLDM, cei care mai târziu au furat tot ce mai era de furat din această bancă, iar apoi au prăbușit-o", mai spun parlamentarii din coaliţei.
De asemenea, se menţionează că deputaţii PSRM şi PCRM reprezintă partide ai căror reprezentanţi, încă din anul 2005, au stat la baza formării primei scheme prin care s-a început delapidarea BEM.
„Noi, deputații majorității parlamentare, suntem determinați să susținem toate acele demersuri necesare, pentru ca astfel de cazuri să nu se mai repete în Republica Moldova. Ne dorim și noi, la fel ca populația Republicii Moldova, ca Justiția să facă lumină în cazul BEM, iar cei care au furat să fie pedepsiți, averile lor să fie confiscate, iar banii recuperați. Noi ne dorim ca cetățenii să nu aibă de suferit mai mult decât deja au pătimit, din cauza celor care au tratat BEM ca pe o pușculiță pentru partid.
În continuare, ne declarăm sprijinul nostru pentru Guvern și pentru decizia de a-și asuma răspunderea pe pachetul de legi respectiv. Pentru că ne aflăm în fața unei moțiuni de cenzură împotriva unui Guvern responsabil, o moțiune de cenzură prin care cei care au furat încearcă de fapt doar să-și ascundă urmele, noi nu vom participa la această dezbatere falsă. Așteptăm și noi, la fel ca cetățenii Republicii Moldova, ca cei care au participat la "furtul miliardului" să facă, în loc de show-uri electorale, declarații în fața anchetatorilor, pentru ca apoi să întoarcă banii poporului", se mai spune în declaraţie.
Şedinţa de Parlament în cadrul căreia ar urma să fie dezbătută moţiunea de cenzură a fost stabilită pentru astăzi, 3 octombrie, la ora 12.00.