FOTO // Muzeul Național al Literaturii Române și Fundația Constantin Mimi, decorate de Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul Cultural”
Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) din Chișinău și Fundația Constantin Mimi au primit, astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, decorațiile conferite de președintele României, Klaus Iohannis. Anunțul a fost făcut de Ambasada României la Chișinău într-un comunicat.
În cadrul evenimentului desfășurat la sediul MNLR, consilierul prezidențial al Președintelui României, Sergiu Nistor și Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Turcanu, au înmânat Ordinul „Meritul Cultural” celor două importante instituții din R. Moldova, ca urmare a decretului semnat de Președintele Românei la 15 ianuarie, cu ocazia Zilei Culturii Naționale.
Distincțiile au fost ridicate de directorul general al MNLR, Maria Șleahtițchi, și președintele Fundației Constatin Mimi, Cristina Frolov.
Evenimentul a beneficiat de prezența ministrului Culturii din R. Moldova, Sergiu Prodan, a consilierului prezidențial al președintelui Maia Sandu, Angela Brașoveanu, alături de conducerea de la Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chișinău, oameni de cultură de pe ambele maluri ale Prutului și reprezentanți ai conducerii unor instituții din România, precum președintele de la Institutul Cultural Român / Romanian Cultural Institute, Liviu Jicman și directorul general de la Televiziunea Română, Dan Cristian Turturică.