Ziua Independenței // Discursul președintelui Nicolae Timofti rostit în PMAN
Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, susține că sunt necesare măsuri de precauție, „pentru ca să fim pregătiți pentru orice fel de provocări”. În discursul rostit în PMAN cu ocazia Zilei Independenței, șeful statului a vorbit despre realizările și provocările care au existat de la independența Republicii Moldova și a făcut un îndemn la unitatea și coeziunea societală pentru interesele naționale de integrare europeană a Republicii Moldova.
Vă prezentăm, în continuare, discursul Președintelui Timofti:
„Stimați compatrioți,
Onorați oaspeți,
Astăzi trăim cu toții o zi solemnă, o zi istorică, plină de semnificații și împliniri. Ziua de 27 august – Ziua Independenței statului nostru, Republica Moldova, este dovada elocventă a faptului că, în momentele decisive și esențiale pentru soarta acestui meleag, am știut să ne mobilizăm pentru a lua decizii corecte, pentru a ne ridica la înălțimea vremurilor pe care le-am trăit. Acum un sfert de secol, sute de mii de oameni, aici, în Piața Marii Adunări Naționale, și în Parlament, și-au exprimat voința de a fi liberi. Ziua de 27 august 1991 a fost o încununare a luptei pentru eliberare națională pe care au dus-o până atunci elitele noastre culturale, alături de numeroși alți patrioți vrednici și inimoși.
Astăzi, aducem omagiul nostru acestor patrioți care au săvârșit Actul Independenței, iar ulterior, pe Nistru, au apărat cu arma în mână Independența și Suveranitatea țării. O parte dintre eroii noștri naționali au părăsit această lume, dar suntem noi aici ca să le ducem mai departe idealurile și năzuințele. Noi, aceștia de azi, n-am pierdut acea dorință de libertate, dar am înțeles, în anii ce s-au scurs de atunci, că libertatea și drepturile nu se dăruiesc, ci se obțin, prin luptă, multă muncă, unitate și sacrificii.
În acești 25 de ani am încercat să ne facem un rost, să ne organizăm societatea și viețile cum ne-am priceput și am știut mai bine. Am repurtat victorii atât pe plan național, cât și internațional, fiind deopotrivă mândri și fericiți. Dar am înregistrat nu doar succese. Am făcut și greșeli. În această perioadă a trebuit să facem față implicării Federației Ruse în treburile noastre interne, unui război cu armata a 14-a rusă din regiunea transnistreană, numeroaselor embargouri comerciale instituite de autoritățile rusești. Am trecut și trecem prin dificultăți interne, frământări și căutări.
Astăzi, în această zi sfântă pentru noi, voi spune că multe dintre răspunsurile la întrebările și năzuințele noastre se găsesc în Declarația de Independență, document fundamental care, alături de Constituție, este și trebuie să ne fie punctul de plecare în toate acțiunile și deciziile de substanță, cartea noastră de căpătâi.Mai mult, aș spune că multe dintre ezitările din ultimii 25 de ani se datorează faptului că uneori am nesocotit unele prevederi ale Declarației de independență. Printre acestea, orientarea democratică și destinul nostru european, care, după mine, nu pot fi puse la îndoială și nu au alternativă.
În căutarea unei soluții de dezvoltare potrivite pentru țara noastră, am tot înlocuit un sistem cu altul, zdruncinând, o dată la câțiva ani, buna așezare a lucrurilor. Am putea trage învățăminte din aceste experiențe politice, inclusiv astăzi, când mai observăm nostalgii după vremurile sovietice de odinioară, vopsite mai nou în culori eurasiatice.
Dragi prieteni,
Republica Moldova are în față o mulțime de provocări, dar și multe oportunități. Una dintre realizările noastre incontestabile este că am făcut pași importanți spre integrarea în familia europeană.
Apropierea noastră de Europa este facilitată și impulsionată de încheierea cu Uniunea Europeană a Acordului de Asociere și de liberalizarea regimului de vize. Suntem singurii din spațiul CSI care am obținut dreptul de a călători liber în Europa. Aceste documente deschid posibilități largi de schimburi comerciale, educaționale, de circulație liberă a mărfurilor, tehnologiilor și persoanelor, de creare a unor proiecte comune sub auspicii europene. Trebuie să fructificăm ocaziile oferite, să înțelegem că aceasta este șansa noastră de a ne moderniza.
Dezamăgirile pe care le-am avut până în prezent nu trebuie să ne oprească din drumul european. Dar pentru ca lucrurile să ia o turnură pozitivă, este esențial ca restanțele acumulate acasă la mai multe capitole să fie eliminate. Reformele, unele dintre care au rămas doar pe hârtie, trebuie să fie vizibile pentru toți cetățenii. Politicienii și funcționarii să lucreze pentru popor, așa cum le este misiunea. Judecătorii și procurorii trebuie să dea randament, să-și merite statutul privilegiat oferit de societate. Clasa politică și instituțiile importante ale statului vor avea în continuare un deficit de încredere din partea oamenilor atâta timp cât frauda bancară de proporții din ultimii ani nu va fi elucidată. Încurajez instituțiile de drept să facă tot posibilul să sporească investigațiile în această privință, de rezultatul cărora depinde respectul cetățenilor pentru stat și încrederea de care avem nevoie în relațiile cu partenerii internaționali.
O societate în care omul se poate realiza va fi atractivă nu doar pentru investițiile străine, dar și pentru concetățenii noștri care lucrează peste hotare și care așteaptă de la noi, cei de acasă, semnale concrete că se pot întoarce în Patrie, întrucât valoarea supremă a unei țări este reprezentată de oamenii ei. Doar cu o asemenea atitudine față de oameni vom fi îndreptățiți să sperăm că sentimentele de dezamăgire și mâhnire ne vor fi înlocuite cu cele de speranță și optimism. Dacă vom da asemenea mesaje pozitive, vom fortifica potențialul pe plan național și ne vom consolida raporturile cu partenerii și prietenii noștri tradiționali. Mă refer la statele Uniunii Europene, la România, în primul rând, la Statele Unite ale Americii și alte țări ce ne-au susținut până în prezent. Trebuie să ne știm prietenii și să le apreciem sprijinul.
Am demonstrat, de-a lungul ultimilor ani, că cetățenii moldoveni, europeni prin definiție și prin naștere, sunt pătrunși de spiritul european, au viziuni și reflexe europene, iar în timp această mentalitate va da rezultate. Aici, acasă la noi, putem construi cu temeinicie un sistem politico-administrativ pentru oameni și instituții independente, care să funcționeze după lege.
Un plus de organizare ne va prii, cu siguranță. Trebuie să vrem cu toții ca aceste lucruri să se întâmple și atunci nimeni nu ne va putea opri din determinarea noastră. Așa vor căpăta sens eforturile noastre.
Doamnelor și domnilor,
Vremurile dificile pe care le trăim, turbulențele din Orient și problemele din Europa ne îngrijorează. Dar ceea ce înțelegem noi din evenimentele ce se desfășoară în Ucraina, Siria, Turcia și alte zone incerte, este că trebuie să ne luăm măsuri de precauție, pentru ca să fim pregătiți pentru orice fel de provocări. Independența Republicii Moldova și securitatea cetățenilor ei nu sunt depline atâta vreme cât forțe militare străine se află pe teritoriul nostru împotriva voinței noastre. În aceste condiții, rămânem separați de concetățenii din stânga Nistrului.
Securitatea cetățenilor noștri, securitatea informațională, securitatea statului sunt resorturi față de care trebuie să manifestăm atenție maximă. În acest sens, înțelegem că trebuie să avem instituții puternice, necorupte, care să facă față oricăror situații neprevăzute, să punem ordine în spațiul audiovizual, pe care nu-l controlăm în totalitate la ora actuală, să sporim activitățile de ordin educațional, pentru a spera că într-o zi vom vorbi într-o singură voce atunci când ne referim la interesele noastre naționale. Amintesc aici un adevăr simplu: nimeni nu va veni să facă ordine în țara noastră, noi suntem singurii cărora le revine această responsabilitate.
Întreaga noastră recunoștință se îndreaptă astăzi către cei care muncesc pentru ca Republica Moldova să devină o țară înfloritoare. Învățători, medici, agricultori, militari, polițiști, oameni de afaceri, studenți, funcționari: tuturor Vă aduc sincere mulțumiri și Vă exprim felicitări din toată inima cu prilejul Zilei Independenței.
La Mulți Ani, Republica Moldova!”