Partidul Socialiştilor a depus la Curtea Constituţională o sesizare prin care a cerut controlul constituţionalităţii procedurii de examinare a moţiunii de cenzură de către Parlament. Liderul PSRM, Igor Dodon, a menţionat că şedinţa Legislativului în care a fost pusă pe agendă examinarea moţiunii a fost ilegală.

Liderul PSRM a menţionat că şedinţa Parlamentului a avut loc cu grave încălcări a regulamentului Legislativului, dar şi a Constituţiei.

Nu a fost respectată procedura de pregătire a şedinţei şi includerea moţiunii în ordinea de zi, nu au fost raportul şi nici şedinţa Comisiei juridice, avem mari dubii în ceea ce ţine de legalitatea şedinţei Biroului permanent. De obicei, şedinţele de Parlament trebuie să aibă loc în zilele de joi-vineri, dar nu de luni”, a explicat Igor Dodon.

Astfel, noi considerăm că aceste şapte legi, atât la capitolul de concept, cât şi ceea ce ţine de procedura examinării moţiunii de cenzură sunt ilegale. Noi considerăm că ele nu pot intra în vigoare şi nu pot fi aplicate”, a mai spus Igor Dodon.

Majoritatea parlamentară nu s-a prezentat luni, 3 octombrie, la şedinţa Parlamentului la care urma să fie examinată moţiunea de cenzură înaintată de deputaţii socialişti, comunişti şi liberal-democraţi. Astfel, în lipsă de cvorum, moţiunea de cenzură nu a trecut, iar proiectele de legi pentru care Guvernul Filip şi-a asumat răspunderea  au fost considerate votate, iar preşedintele le-a promulgat astăzi, 4 octombrie.

Sursa: IPN