Primarul orașului Orhei a reacționat la acuzațiile aduse de Igor Grigoriev precum că proiectele care-i bucură pe orheieni generează datorii de milioane în bugetul local, dar și că primăria Orhei este condusă de Holdingul Shor, sfidând legislaţia administrativă.

Primarul orașului Orhei a declarat pentru Deschide.MD că l-a angajat pe Grigoriev în mai multe funcții, însă ulterior a fost nevoit să-l concedieze. Totodată, Shor spune că nu comentează acuzațiile care vizează activitatea sa în calitate de primar de Orhei, deoarece „consider că nu trebuie să dau atenție unor declarații aberante, neprobate, intenționate doar să-mi afecteze imaginea”

„Da, Igor Grigoriev a lucrat în echipa mea în campania electorală la alegerile locale din 2015, ulterior fiind promovat la funcția de viceprimar al orașului Orhei. Dar, după o perioadă scurtă de activitate, am fost nevoit să-l eliberez din această funcție, fiindcă nu se preocupa de problemele administrative ale orașului și ale locuitorilor Orheiului, ci doar făcea politică.

Mai mult ca atât, din stimă și respect pentru el, le-am recomandat colegilor să-l numească președinte al Consiliului de administrație al companiei “Klassika Asigurări”. Dar nici în această funcție nu a fost capabil să-și onoreze atribuțiile de serviciu. A fost eliberat din mai multe motive: incompetență, încercări de introducere a unor scheme de corupție și de a abuza de putere, disciplină inadecvată, își permitea chiar să vină la serviciu în stare de ebrietate, mereu se afla în conflict cu angajații companiei și avea un comportament agresiv.

În ceea ce privește acuzațiile care vizează activitatea mea în calitate de primar de Orhei nu le voi comenta, deoarece consider că nu trebuie să dau atenție unor declarații aberante, neprobate, intenționate doar să-mi afecteze imaginea. Nu sunt eu cel care să judece, dar concluziile sunt clare și din interviul său că, oriunde a activat, a plecat cu scandal.

Cu părere de rău, sunt astfel de oameni, în cazul dat Igor Grigoriev, pe care îi consideri prieteni, încerci să-i ajuți luându-i din drum și oferindu-le un loc de muncă, cu un salariu exagerat pentru atribuțiile pe care le îndeplinea, ajung în final să-ți scuipe în suflet. Dar asta e viața, eu nu acord atenție și încerc să mă concentrez pe acțiuni mai serioase”, este menționat în declarația lui Ilan Shor. 

Referitor la celelalte acuzații, primarul la fel nu a dorit să le comenteze, motivând că acestea nu pot fi probate.

Amintim că, într-un interviu acordat pentru Deschide.MD, Igor Grigoriev a declarat că proiectele care-i bucură pe orheieni generează datorii de milioane în bugetul local, că Primăria Orhei este condusă de Holdingul Shor, sfidând legislaţia administrativă. Acesta mai menționat că Platon și Shor i-a fi finanțat campania lui Igor Dodon, din 2011.