„Eu cred că asta își doresc toți cetățenii Republicii Moldova” este mesajul transmis de președintele Maia Sandu cetățenilor statului, în special celor care privesc cu scepticism procesul de integrare europeană și participarea la referendumul din toamnă. Declarația a fost făcută de șeful statului în timpul unei vizite de lucru în satul Chetrosu din raionul Drochia, transmite NordNews.

Integrarea europeană înseamnă condiții de viață mai bune în localitățile noastre, atât în orașe, cât și în sate. Înseamnă salarii mai mari, pensii mai mari și mai multă siguranță. Eu cred că asta își doresc toți cetățenii Republicii Moldova. De aceea este important să ajungem la toți și să le explicăm. Este natural pentru oameni să aleagă ce este bine pentru ei”, a menționat ea.

Președintele a făcut, de asemenea, un apel către instituțiile de presă să ofere informații obiective despre referendumul din 20 octombrie, subliniind importanța unei alegeri informate pentru cetățeni.

Dacă vor avea acces la informații obiective, lucru pe care îl veți face și dumneavoastră, oferindu-le aceste informații, oamenii vor alege ce este bine pentru ei. Pentru ei este bine să avem pace, condiții mai bune de viață, de lucru și condiții mai bune de studii pentru copiii noștri. Acesta este procesul de integrare europeană. Este calea cea mai scurtă pentru modernizarea și dezvoltarea țării noastre”, a adăugat șeful statului.

Amintim că pe 20 octombrie în R.Moldova vor avea loc alegeri prezidențiale și referendumul constituțional privind integrarea în UE.